Monday, February 18, 2013

Gramscismul tehnologic, sau cum putem combate monopolul ideologic al ''rupturii cu trecutul"

Prioritate de Dreapta



via INFORMAȚII NECESARE

CE SE POATE FACE : Douăsprezece idei de bază despre cum să facem ca opinia noastră să fie transmisă și recepționată corect (granscism tehnologic)

l'info nationaliste
: Douze thèses pour un gramscisme technologique

„Zi de studiu” cu tema „Re-Informarea” in data de 25 octombrie 2008, organizată de către Fundaţia Polémia, la care au fost prezentate comunicarile si concluziile lui Jean-Yves Le Gallou.

Numele acestei comunicari ma duce cu gandul la un dublu memento istoric :

Mai intai evocarea lui Antonio Gramsci, un intelectual al partidului comunist italian din anii 1920, cunoscut pentru lucrarea sa "Scrieri din închisoare", in care se intreaba de ce nu incepe revoluţia mondiala anunţata de Marx si de ce continua sa se mentina instituţiile capitaliste.

Pentru Gramsci, supremaţia burgheziei poate fi explicata prin forta acesteia si in mod special prin consimtamantul proletariatului privind "hegemonia culturala" a acesteia. Potrivit lui Gramsci, pentru ca o oligarhie dominanta sa-si impuna directia si punctul de vedere intr-o societate este nevoie ca valorile si viziunea ei asupra lumii sa prevaleze.

Aceasta conceptie metapolitica a fost reluata în anii 1965/1985, de catre curentul Noua Dreapta, pentru care lupta de idei a prevalat în bătălia politică. "Le Figaro Magazine" pe timpul lui Louis Pauwels a fost vârful de lance al acestei strategii mass-media, pana cand a fost "normalizata" de puterea publicitatii care a transformat-o intr-un produs de o tristete banala.

Mi s-a parut interesant sa proiectez aceasta privire metapolitica asupra situatiei actuale şi sa examinez diferitele mijloace pe care noile tehnologii le pot oferi în lupta împotriva ideologiei dominante. Cu aceasta ocazie am dezvoltat douasprezece idei principale pentru informarea corecta a populatiei folosind tehologia actuala (granscism tehnologic)

Teza nr. 1: In zilele noastre, instrumentele folosite pentru influenţarea opiniei publice nu au fost niciodată atât de puternice.

În primul rând, pentru că timpul petrecut la televizor în Franţa de astăzi reprezintă aproape 20% din starea de veghe a compatrioţilor noştri (40% din timp la muncă şi transport) şi pentru că producătorii de televiziune se servesc de informatii pentru a transmite opiniile lor si de divertisment pentru a promova valorile lor (sau anti-valori).

Apoi, pentru ca sumele  cheltuite pentru comunicare şi publicitate nu au fost niciodată mai importante, reprezentand în prezent cateva procente din produsul intern brut (PIB). Publicitatea şi comunicarea nu promoveaza numai produse comerciale sau politice, ci vehiculeaza de asemenea, imagini şi valori.

Televiziunea, publicitatea şi comunicarea sunt foarte eficiente in influentarea opiniei publice, intrucat actioneaza mai ales prin intermediul emotiei decat prin cel al ratiunii.

Si in cele din urmă, pentru a completa dispozitivul „totalitarismului soft”, şcoala si firmele (companiile) sunt si ele mobilizate în serviciul conformismului dominant.

Teza nr. 2: Aceste mijloace de influenţă au fost folosite de către elitele dominante pentru a impune o ideologie a rupturii cu traditiile trecutului.

La inceputul secolului al XX-lea, autori importanti s-au preocupat de revolta maselor (Ortega y Gasset). In ultimii 40 de ani asistam la revolutia elitelor. Pentru Christopher Lasch este vorba de elitele economice, mediatice si politice care impun ideologia  rupturii cu trecutul.

Pentru Polémia, http://www.polemia.com/index.php, "tirania mass-media", impune celula de detentie a ideologiei dominante cu cele patru dogme, si anume:

1.beneficiile globalizării
2 ruptura de traditii
3.stânga prezentata ca avand o filozofie de viata mai bună decât dreapta
4.anti-rasismul şi culpabilizarea popoarelor

Teza nr. 3: Ideologia  corectitudinii politice nu este numai dominantă, ci a devenit de asemenea si ideologie unică.

Se spune ca „cea mai mare viclenie a diavolului este aceea de a-i face pe altii sa creada că el nu există". Forta ideologiei corectitudinii politice este ca a impus ideea că dezbaterile ideologice sunt depăşite. Dar, aşa cum a observat intr-o maniera fina Dominique Venner in « Le Siècle de 14 », noi nu trăim într-o societate a-ideologică, ci într-o societate saturata de ideologie si anume de o ideologie unică.

Din aceasta cauza nu mai exista  dezbatere ideologica  în mass-media. Aceasta exprima numai opiniile celor care respecta canoanele ideologiei unice.

Începând din anul 1968, în decursul a patruzeci de ani, pe fondul unei represiuni judiciare si a banarii intelectuale, politice sau mediatice, libertatea de opinie si diversitatea de exprimare n-au incetat să fie reduse.

Teza nr. 4
: Apariţia şi dezvoltarea Internetului schimbă datele jocului în lupta de idei.

"Revolutia elitelor" a fost impusa oamenilor prin intermediul mass-mediei centrale: televiziuni, radiouri şi ziare importante. Modul lor de funcţionare este vertical: informaţia pleaca de la un emiţător şi coboara catre un receptor.

Internetul inverseaza raportul de forte dintre dintre centru şi periferie. In Internet toata lumea este in mod alternativ atât receptor cat şi transmiţător.

Monopolul presei este astfel spart. Jean-Paul Cluzel, presedinte la Radio France, se declară dezamăgit în "Les Echos" din 14 octombrie 2008: "Pe siturile de Internet, internautii, în special tineri, gasesc informaţiile brute pe care le consideră mai obiective şi mai corecte decat cele furnizate in mas media centrala.”

Mai multe caracteristici ale Internetului contribuie la spargerea monopolului ideologiei unice difuzate de hiperclasa  mondială:

- În primul rând, Internetul permite extinderea conversatiei private care, prin natura sa, este mai libera decât vorbitul in public; folosirea  pseudonimelor chiar întăreste această atitudine iar tabuurile impuse in viata de zi cu zi sunt mai puţine sau chiar deloc in Internet.
- Apoi, Internetul permite propagarea virala de mesaje, propagare ce poate fi extrem de rapida si care adesea poate constrange mass media centrala sa furnizat informatii care au fost initial ocultate.
- În cele din urmă, motoarele de căutare nu au ( încă ) conştiinţa politica, ele sunt neutre: un fapt sau o analiza nonconforma are o buna speranţă de viaţă şi de dezvoltare pe Internet.

Teza nr. 5: Internetul este un instrument pentru mobilizarea majoritatii tăcute împotriva elitelor, este o ustensila incomparabila a democraţiei directe.

Utilizarea si consecinţele politice ale Internetului merită să fie analizate intr-o maniera profunda, în special cu privire la experienţele străine, dar timpul nu mi-a permis să efectuez acest studiu.

În ceea ce priveşte experienţa franceză, trei lecţii pot fi totusi retinute ca ipoteze provizorii :

-În alegerile prezidenţiale sau parlamentare, jocul de imagine (al oamenilor sau al formatiunilor politice) impus de către mass-media centrala ramane determinant;
- Într-un referendum, ansamblul luarilor de poziţie politice, patronale, sindicale,  intelectuale şi culturale exprimate în mass-media pot fi invinse  prin breşa unei opinii divergente, transmisă pe internet. Este ceea ce s-a  întâmplat 29 mai 2005, la referendumul asupra Constituţiei Europene (respinsa de francezi);
- În acţiunile locale, Internet-ul poate face sa izbucneasca contradictia intre asa zisa "revolutie a elitelor" favorabila rupturilor de trecut şi dezrădăcinarii şi opinia  majoritara care in general nu doreste acest lucru. Aceasta poate servi pentru a impinge catre refuz o subventie  catre un grup de "rap" sau pentru condamnarea unei  atitudini  prea indulgente  privind stabilirea unei tabere ilegale de nomazi: astfel decidentul nu primeşte numai instrucţiuni - tacite sau explicite, venite de la pretinsa "autoritate morala" – ci este supus de asemenea presiunii venite din sens contrar, a majoritatii tacute de pe internet;

Aceasta este unul dintre marile merite ale mişcarii „ Identitarilor” care au teoretizat si au pus si in practica această abordare.

Teza nr. 6: Internetul este un mijloc de a ne elibera de tirania mediatica si de a construi reflexia sa intr-o maniera independenta.

Ideologia unica nu se  impune numai prin presiunea omniprezenta asupra spiritelor. Ea se impune si prin eliminarea pur si simplu a concurentei: în mass-media centrală, gândurile (şi acţiunile) dizidente sunt tratate fie prin tăcere fie prin demonizare, dilema pentru non-conformisti fiind urmatoarea: sa nu existe mediatic sau sa ajunga in media audiovizuala ca un „agent al răului" si eventual, in cele din urmă, sa se pocaiasca.

Acest fenomen este chiar mai pervers, intrucat structureaza reprezentarea şi acţiunea disidenţei, obligând-o să aleagă între „curaţarea”  exprimarii (ceea ce va face subiectul neinteresant) şi provocare (care da o viziune caricaturala oamenilor şi ideilor, în special atunci când se repeta).

Internetul permite constructia reprezentarii si gândirii acţiunii disidente, in alt mod decat în strictă dependenta de mass-media centrala. Internetul face posibil un demers intelectual independent de presiunea mediatica.

Teza nr. 7: Internetul este o modalitate de a ocoli linistea mediatică şi de a readuce gustul acţiunii.

Adversarii ideologiei unice sunt uneori demobilizati: "la ce bun"-ul contribuie la demobilizare. Se intreaba: de ce sa reflectam sau să acţionam pentru ceva necunoscut de nimeni ? La ce serveste sa produci un text daca nu e publicat ? La ce serveste sa conduci o operaţiune, daca nu este relatata ?

Internetul ocolește tăcerea mass-mediei centrale: autorul unui text devine propriul sau editor; organizatorul unei acţiuni devine propriul său narator; şi dacă ceea ce s-a spus sau s-a făcut o merita, difuzarea va fi larg asigurata prin răspândirea virala.

Desigur, acest lucru se va intampla mai degraba pe reţelele locale decat pe cele naţionale sau globale. Dar exista o multitudine de retele mici care valoreaza mai mult decat o mare inactiune !

Pe victoriile mici se pot  construi şi structura reţelele ce vor fi disponibile  pentru alte bătălii.

Teza nr. 8: Internetul este o modalitate de a lupta impotriva  demonizării.

Aş dori să evoc aici cu prudenţă un subiect despre care știu puţin şi care va trebui si el sa fie aprofundat: web 2.0, reţelele sociale, cum ar fi "Facebook".

Sunt uşor de discernut  limitele şi/sau dezavantaje acestor tipuri de retele:

- permit accesul tuturor la mediatizarea vietii private a personalitatilor din lumea spectacolului, politicii, sportului http://fr.wikipedia.org/wiki/Peoplisation. Cu toate minusurile sale, dintr-o asemenea promovare sunt sanse mari sa rezulte o mediatizare de bază cu mult mai sănătoasă decât cea realizată de mass media elitelor decadente.

- permit o mare vizibilitate şi deci o mare trasabilitate a vietii participanţilor cu scopul iesirii lor de anonimat. In acelasi timp web 2.0 deschide accesul profilurilor locale intelectuale sau profesionale, care pot fi usor antrenate (şi, prin urmare, eventual mobilizate) prin intermediul e-mailului.

Orice medalie isi are reversul său: pot exista persoane incluse într-o reţea socială care comunica anumite preferinţe personale divergente de ale celorlalti. In acest caz riscul demonizarii este cel mai mic, deoarece ideile (sau acţiunile) disidente sunt încorporate într-o persoană, fiind mai greu de demonizat vecinul apropiat decat cel îndepărtat.

Inradacinarea  locala a fost întotdeauna o modalitate de a limita "demonizarea". Acest lucru este adevărat atat în lumea virtuală a internetului cat şi în viaţa reală.

Teza nr. 9: Creşterea conţinutului disponibil pe internet, prin mobilizarea tuturor generaţiilor şi postarea cu precadere a studiilor, a articolelor critice, a analizelor pe diferite subiecte.

Prezenţa şi modurile de exprimare pe internet variază in mod natural în funcţie de vârstă. Dar toate generatiile sunt susceptibile sa fie  mobilizate de activismul cibernetic.

Există, de asemenea, un mesaj ce trebuie transmis oamenilor care se ocupa cu scrisul traditional: Internetul nu este un concurent, ci complementul cartii sau al revistei.

Editarea clasica isi păstrează locul său pentru ca este mult mai confortabila la lecturat si mai potrivita textelor lungi, considerandu-se adesea ca le valorizeaza mai bine. În starea actuală de lucruri, internetul nu este destinat să înlocuiască eseul sau articolul de fond in forma tiparita.

Este regretabil faptul că multe texte interesante, importante sau fundamentale, nu sunt inca disponibile pe Internet. Argumentele malthusiene – „să protejam creațiile cu plată” - utilizate în mod obişnuit împotriva postarii pe internet nu sunt admisibile:

- in primul rând, pentru că in materie de eseuri şi critică de idei nu există modele economice care sa fie viabile din punct de vedere comercial;
- pentru că vizibilitatea pe Internet permite adesea accesul la clienţi noi care platesc informatiile de care au nevoie;
- deoarece punerea la dispozitie a unui text pe Internet îi permite acestuia să-si  găsească o viaţă nouă, precum si o distribuţie noua;
- in cele din urmă, pentru că postarea de texte suplimentare pe Internet creşte volumul de conţinut al siturilor precum si numarul referintelor la ele pentru accesarea acestor texte.

Dupa cum se vede, in lupta de idei exista acum un câmp de expansiune in care merita sa se investeasca: postarea pe internat a textelor care se gasesc doar in forma tiparita in vederea difuzarii lor digitale.

Teza nr. 10
: Trebuie dusă bătălia pentru o informare corectă

Spre deosebire de adevărurile religioase şi de cele ştiinţifice, in materie de informatie si de reinformatie exista doar adevaruri relative. Nu exista informaţie brută în mod absolut, aceasta fiind mereu "cotită".

În lupta de idei şi informaţii scopul nostru nu este de a impune punctul nostru de vedere, ci dorim pur si simplu ca acesta sa fie auzit. In rezumat, dorim sa reintroducem pluralitatea într-o lume dominată de ideologia unică. Sunt posibile multe actiuni individuale in acest domeniu, efectuate de la propriul computer: facand zilnic comentariile la articole aparute in ziarele importante sau completand enciclopedia colaborativă Wikipedia. Aceste operaţiuni trebuie facute cu inteligenţă şi nuanţă: nu inseamna sa inlocuim o opinie cu alta ci să reprezentam lucrurile in pluritatea lor sau sa reparam omisiunile.

Astfel, pe Wikipedia acţiunea cea mai utila nu este sa se schimbe ceea ce este deja expus, purtand polemici nesfarsite privind subiecte controversate, ci operatiunea cea mai performanta este sa se faca cunoscuti autorii ignorati sau incomplet prezentati, teze, teorii, idei  insuficient dezvoltate. Sunt atat de multe spatii goale ce trebui completate cu informatii !

În mod similar, este posibil să se "hrănească" site-ul de vânzari Amazon cu critici pozitive la recenziile cărților care par recomandabile. Din nou, acest lucru trebuie să se desfăşoare într-un spirit de reinformare (a le face cunoscute) şi nu de propagandă (impunand cu forta un asa-numit ”adevăr”).

Teza nr. 11: Dezvoltarea sinergiilor si explorarea posibilitatilor de realizare a unui site profesionist de reinformare.

Arhitectura Internetului se pretează la logica gratuitatii, voluntariatului si a cooperarii. Siturile-sursa alimenteaza siturile majore care sunt ele însele retransmise de o multitudine de site-uri re-emiţătoare, de specialitate sau localizate.

Aceste site-uri trebuie să fie capabile să menţină legături complexe între ele, fără a fi afectate de temerile legate de demonizarea realizata prin contaminare; bineintes ca în acest domeniu nu este interzis un anumit grad de precauţie, dar o naturalete decontractata si asumata este preferabilă unui exces de pudibonderie.

Nu ideologia dominantă va dicta relatiile sau legaturile noastre digitale.

Aici, tăria noastra morala trebuie să fie în serviciul eficacitatii. În mod similar, un portal identitar european, astfel cum a sugerat Javier Ruiz Portella, http://www.elmanifiesto.com/, impune găsirea de modalităţi de a oferi o culegere de articole traduse în spaniolă, italiană, franceză,engleză şi germană.

In bătălia de informaţii pe Internet, sustinatorii corectitudinii politice avanseaza si ei pionii lor: reviste-info online etc., precum Backchich-info, Mediapart sau Rue 89, isi fac si ele aparitia.

Dar este posibil si pentru noi acest lucru ?

Pentru a face sa functioneze un adevarat jurnal generalist  capabil sa acopere cu ştiri în mod regulat şi în mod serios actualitatea ar trebui  cel putin o duzina de angajati permanent, deci de salariati.

Există un model de afaceri viabil pentru acest proiect, stiind că nu trebuie sa se bazeze nici pe abonamentul platit (nu este in spiritul internautilor) nici pe publicitatea comercială tradiţională (privativa de libertate) si nici pe pietele de complezenta (nici de dorit si nici posibile).

Ce resurse putem lua în considerare atunci ? Sponsorizări, donaţii şi abonamente voluntare, pe de o parte; link-uri comerciale Google, pe de altă parte; vânzările de produse (inclusiv cărţi), în cele din urmă.

Este posibil un echilibru economic şi comercial în aceste condiţii?

Nu ştiu, dar cred că întrebarea merita sa fie pusa si studiata. Şi  propun sa avansam ideea unui fond de dezvoltare pentru mass-media  identitara sau un fond de dezvoltare a reinformarii.

Teza nr. 12: Utilizarea dezvoltarii  radioului digital.

Radioul digital terestru va aparea curand. Chiar daca va antrena costuri suplimentare, acesta oferă în cele din urmă o tripla oportunitate, pentru ca reinformarea se poate realiza nu numai pentru stirile transmise la buletinul informativ ci si pentru toate celelalte actiuni. Radioul digital înseamnă:

- oportunitatea extinderii acoperirii teritoriale a unui radio astfel incat sa poata sa ajunga a fi ascultat de 80% din populaţie;
- posibilitatea ascultarii acestui radio in orice loc: masina, tren, metrou, datorita unui terminal portabil, de buzunar

- posibilitatea unui ascultător de a opri si apoi de a relua o emisiune.

Concluzii

Nu sunt naiv.
Nu cred în lozul mereu castigator.
Cunosc tentativele de cenzura si represiune din Internet.
Ştiu de asemenea ca acest instrument minunat poate fi folosit de asemenea ca scuza pentru pasivitatea omului din spatele ecranului.

Si vad in acelasi timp cum cei puternici investesc in Internet asa cum investesc si in alte domenii avand avantajul abundentei financiare.

Cu toate acestea, desi timp de patruzeci de ani presiunea ideologiei dominante, ideologia-papagal, n-a incetat sa se consolideze, Internetul  poate răsturna datele problemei:

- in primul rând, pentru că este un instrument care preia "timpul disponibil al creierului" de la mass-media centrala. Este întotdeauna mai bine decât nimic!
- apoi, pentru că este o armă utilizata de cel slab contra celui puternic;
- in cele din urmă, pentru că este o armă în serviciul minorităţilor active, care sunt cele care fac istoria.

Eu sper deci, ca tabara libertaro-identitara sau comunitaro-conservatoare sa folosesca internetul prin intermediul tuturor generaţiilor.

Nu ma pot opri sa nu fac o paralela între apariţia internetului în 1995 şi creşterea treptată a mişcărilor populiste din Europa: Suedia, Norvegia, Danemarca, Ţările de Jos, în Flandra, Elveţia, Austria, Italia şi chiar, mai recent, în Marea Britanie şi Irlanda.

Nu ma pot opri sa interpretez in maniera optimista rezultatele alegerilor recente din Austria. Populatia de 16/18 ani este cea care petrece mai puţin timp la televizor şi mai mult timp on-line: ea a adus peste 50% din voturile celor două partide populiste, care întruchipează libertatea şi valorile tradiţionale din Austria. Nu strica o veste bună!

Jean-Yves Le Gallou http://www.polemia.com


http://infonatio.unblog.fr/2012/05/04/douze-theses-pour-un-gramscisme-technologique/
 

*   *   *

Romanii sint siliti sa aleaga intre adeptii aservirii fata de Mafia interna si adeptii aservirii fata de grupuri de interese si propaganda externe. (…) ”Ciocnirea” amintita o capcana, in care cele doua parti fac capital reciproc din denuntarea nocivitatii adversarului : baronii semnaleaza (cind au nevoie) vinderea tarii si cei aserviti extern semnaleaza crimele baronilor (cind au nevoie). Alteori, cele doua parti concurente (nu adverse) se aseaza la masa verde, pentru a cade la pace, impartindu-si prada si teritoriile. Vrem sa deschidem ochii romanilor asupra acestui joc. Asta le va permite sa-l depaseasca , redesenind linia frontului - intre patriotii completi si tandemul baroni locali/arendasi pentru straini.

Ce s-ar putea face

a. Trebuie sa cucerim canale eficace de informare a populatiei.
b. Sa ocupam avant-posturi in radio-televiziunea si presa existenta.
c. Sa infiintam posturi de televiziune de contestatie, cu acoperire nationala.
d. Sa redeschidem posturi de radio ca “Europa Libera”, dar care sa fie de data aceasta doar ale noastre, nu ale unor puteri care sa le poata orienta si inchide conform altor agende.
e. Sa luam pozitie public, peste tot in lume; sa facem valuri cit mai vizibile si contagioase.
f. Sa antrenam in protest romanii iesiti afara, deci scapati din corsetul mediatic intern.
g. Sa ne explicam celor de alaturi, ca sa ni se alature cit mai multi, din aproape in aproape.
h. Sa cooperam cu “luptatorii explicationali” raspinditi in toata Romania.
i. Sa pornim si sa intretinem curentul de A.E.R prin Internet, arma cea mai greu de parat.

(gândește.org: Pe cine așteptăm ca să ne arate calea ?)


INFORMAȚII NECESARE: Re-Informarea



O introducere în tehnicile de manipulare, dezinformare si persuasiune

Saturday, February 9, 2013

1001 motive ca sa nu fim " nemţi "


Extrase traduse din articolul : 
My Warning to America

Preluare de pe News Reload.
Publicat de “Gates of Vienna” de către Baron Bodissey, reprezentând discursul susţinut de Elisabeth Sabaditsch-Wolf, militantă austriacă pentru drepturile omului în cadrul unei conferinţe organizate de către asociaţia “ACT  For America !” pe 28 iunie 2010, în Virginia-SUA (oraşul Alexandria).
Voi începe discursul spunându-vă trei povestiri :
Prima povestire : în vremea adolescentei am trăit în Chicago şi a trebuit să fac liceul acolo. La acea vreme nu am înţeles de ce, ca cetaţean austriac, a trebuit să învăţ Constituţia Americii (care nu era ţara mea), dar pe care am fost nevoită s-o studiez din greu pentru ca să pot absolvi şcoala.  
A doua povestire : cu câteva săptămâni înainte a vorbit în faţa unui grup de colegi despre una din experienţele vieţii mele şi anume cea referitoare la Islam, explicând de ce am ajuns să fac ceea ce fac acum, adică să militez pentru drepturile omului. Am fost  şocată când  am constatat “îndoctrinarea severă” la care sunt supuşi copiii la şcoală inoculându-li-se zi de zi idea conform căreia creştinii sunt răi din cauza Cruciadelor duse în Evul Mediu şi a războaielelor din Irak şi Afganistan, iar Statele Unite ale Americii sunt diavolul pe Pământ. Mi-am dat seama  că trebuie să le explic acestor copii ca ei n-au nici o vină pentru evenimentele petrecute de-a lungul istoriei şi că trebuie să înceteze imediat să se mai autoinvinuiască. Ceea ce pot face este doar să înveţe din istorie.  
A treia povestire este despre amintirile unei alte austriece în vârsta de 84 de ani, emigrantă din Austria în Statele Unite care se numeste Kitty Werthmannin şi care a fost martor ocular la felul în care Austria a cedat în faţa lui Hitler în anii 1930. Hitler n-a venit pur şi simplu în Austria, cu tancurile. Anii ’30 au reprezentat în Austria o perioadă grea, plină de falimente şi de şomaj. Partidele politice se luptau între ele ca într-un război civil. Era normal ca austriecii să se uite puţin mai sus la vecinii lor de la nord, adică la nemţi. Şi ce au constatat ? Că acolo viaţa era organizată, armonioasă, fără şomaj şi falimente, iar nivelul de trai era ridicat. Hitler îndeplinise toate promisiunile pe care le făcuse. În acest fel, când acesta a venit in Austria a fost votat cu un procent incredibil de 98%. Ţara a fost pur şi simplu anexată Germaniei, iar Hitler a fost numit conducătorul ei.
Din acel moment Austria a început să înţeleagă ce înseamnă : lege şi ordine, forţa de muncă ocupată integral, naţionalizarea educaţiei (fără nici un fel de educaţie religioasă), îndoctrinarea politică a tinerilor, restructurarea familiei prin “day care” etc. 
Calitatea asistenţei medicale precum şi întreprinderile private mici au avut însă de suferit. Hitler a instituit protecţia consumatorului prin care numea alimentele care erau permise a fi cumpărate şi consumate şi care indica ce magazine erau acceptate.Capitalismul industrial a fost pur si simplu îngheţat. Au apărut din ce în ce mai multe “agenţii” care supravegheau afacerile private. Cel mai important lucru, însă, a fost faptul că n-a mai existat libertatea de exprimare. 
Oricine spunea ceva împotriva guvernului era arestat. Totalitarismul nu a venit imediat. A fost nevoie de cinci ani, din 1938 pâna în 1943, pentru instalarea deplinei dictaturi. Numai atunci oamenii au început să înţeleagă ce înseamnă dictatura. Dacă aceasta ar fi venit peste noapte, cu siguranţă că austriecii ar fi luptat împotriva ei. A fost însă vorba de o evoluţie graduală către dictatură, în care statul s-a erodat încetul cu încetul, şi odată cu el şi libertatea oamenilor. 

Vă intrebaţi de ce povestim aceste lucruri acum şi aici ? 

Pentru că povestea doamnei Werthmann este foarte actuală şi poate descrie perfect situaţia existentă nu numai in America dar şi in Europa şi în Austria în mod special in zilele noastre. Istoria se repetă : 
- Rata ridicată a şomajului? Puteţi verifica.
- Războiul civil între partidele politice ? Cu siguranţă - în sens verbal.  

În zilele noastre ne confruntăm din ce în ce mai mult cu o lipsă a discursului de tip clasic. Lucrurile stau exact aşa cum spune Melanie Phillips în noua sa carte : “The world turned upside down” (Lumea s-a răsturnat cu fundul în sus)   
Disidenţa este etichetată ca patologie. Homofobia, xenofobia, islamofobia – sunt calificate ca fiind pur şi simplu fobii sau frică iraţională care aduce chiar prejudicii. Există chiar şi acuzaţii făţişe de nebunie. Toate acestea sunt arme utilizate mai ales de mişcările totalitare. Absolut tot ceea ce se opune stângii la nivel internaţional este ignorat, negat sau explicat confuz pentru că dacă se admite măcar un strop din acest adevăr s-ar ajunge la prăbuşirea întregului edificiu. 
Oricine se opune minciunii de stânga şi subliniază adevărul este catalogat ca fiind “radical de dreapta” şi etichetat drept fascist. În acest fel, adevărul în sine este demonizat. Cu cât adevărul spus este mai mare, cu atât cel care-l spune devine mai demonizat. Puteţi verifica. 
În 1994, un enorm procent de 66,6% dintre austrieci au votat pentru aderarea Austriei la Uniunea Europeană după o campanie nemaintâlnită în istorie de spălare a creierelor populaţiei, prin care se inducea ideea că nu exista o altă alternativă de supravieţuire decât prin aderarea la UE. Astfel, votanţilor austrieci li s-a spus că aderarea la UE va aduce un mare număr de locuri de muncă, practic o ocupare totală a forţei de muncă. Că nu va mai fi nici un fel de discriminare. Că multiculturalismul va face ca toţi cetăţenii să fie egali. Şcolile publice nu vor mai face educatie religioasă (cu excepţia celei musulmane). Îndoctrinarea politică “Pro–UE” a fost extrem de eficientă, în mod special în rândul studenţilor de la universiti, care în acest moment sunt educaţi în ideea că UE este cea care va rezolva problemele tuturor, că are o putere imensă şi că fără UE va fi dezastru şi război. Unii politicieni chiar etichetează ideile critice faţă de UE ca fiind chiar “teroriste”.
 UE a avut de asemenea un rol esenţial în introducerea unui nou concept de familie – ideea că “părinţi” nu mai înseamnă neapărat un barbat şi o femeie...   
Dar cea mai importantă trăsătură a zilelor noastre este că nu mai există libertatea de exprimare. Dacă cineva îndrăzneşte să spună ceva împotriva curentului propovăduit de UE, imediat îi sunt distruse cariera şi reputaţia, fiind calomniat şi catalogat ca fascist şi nazist.Melanie Phillips explică acest fenomen în cărţile ei aratând că : "J L Talmon a identificat în 1952 conceptul de democraţie totalitară care e caracterizat drept o dictatură bazată pe ideologia şi entuziasmul maselor".   
În plus, aşa cum creştinismul medieval - ca de altfel şi islamismul contemporan – elimină disidenţii prin lichidare sau prin convertire, şi liberalii occidentali realizează acest lucru prin ostracizare socială şi discriminare juridică
Este un fel de Inchiziţie laică în care marii inchizitori pot fi găsiţi în cadrul “INTELIGHENŢIEI “ - din universităţi, mass-media, reprezentanţi ai legii, clasele politice şi profesionale - care nu numai că au subminat în mod sistematic baza fundamentală a societaţii occidentale, dar sunt puternic angajaţi în încercarea de a suprima orice rezistenţă sau semn de protest. Să nu uităm aici să subliniem şi influenţa exagerată pe care o au asupra culturii noastre doctrine ca : anti-imperialismului, multiculturalismul, feminismul, ecologismul, protecţia mediului înconjurător şi altele asemănătoare. Ele formează un fel de ortodoxie irevocabilă, de necombătut în mediul academic, care a devenit astfel tabăra de bază pentru un lung marş în interiorul instituţiilor societăţii, pe care le-a colonizat cu un succes absolut uimitor. Centrul de greutate al politicii a fost schimbat, astfel încât orice persoanăcare nu împărtăşeşte valorile de mai sus este definită ca ”extremistă”. Phillips mai adauga că mai există o situaţie, şi anume a celor care doresc să-şi manifeste libertatea de a limita comportamentul anarhic al altora pentru a evita posibile daune. Şi acestora a început să li se nege această libertate.Viena nu este un oraş al cizmelor şi al zvasticilor, după cum a fost catalogat de cineva, ci este un oraş prosper, paşnic şi civilizat. Din păcate, doar la prima vedere. Pentru că există o alta Vienă, cea care include ariile locuite de majoritatea musulmanilor, care are resentimente care hrănesc marea criminalitate şi şomajul ridicat, reprezentând rezultatul lipsei de voinţă a tinerilor musulmani care nu pot sau nu vor să absolve învăţământul obligatoriu.
În schimb, establishmentul preferă să privească din alt unghi aceastăsituaţie, criticând în mod constant pe cei care îndrăznesc să susţină valorile şi idealurile democratice.  
Eu sunt  unul dintre aceşti oameni, şi am fost etichetată ca fiind o fanatică de dreapta, pentru că îndrăznesc să vorbesc împotriva practicilor musulmane şi cele ale Shariei în Europa. Acestea sunt incompatibile cu valorile seculare şi liberale din societăţii occidentale. Ca să închei ciclul, vă implor să apăraţi Constituţia şi principiile ei şi în mod special libertatea de exprimare, separarea bisericii de stat, şi Carta drepturilor cetaţenilor. Nu le-am apreciat la adevărata valoare în anii 80, dar acum îmi dau seama de importanţa şi valoarea lor. Trebuie să ne deprogramăm tinerii noştri îndoctrinaţi, să-i învătăm ce înseamnă respectul de sine şi al propriei istorii, în loc să se simtă vinovaţi. Şi să nu uitaţi niciodată că datorită acestei constituţii America este una dintre cele mai faimoase ţări ale lumii.

Nu acceptaţi să vi se ia libertatea  !

 Pentru că fară America, nu mai există alt loc în care să ne mai ducem...

Saturday, February 2, 2013

TERORISMUL INTELECTUAL - CINE NE-A FURAT CULTURA ?

Prioritate de Dreapta
Preluare de la INFORMAȚII NECESARE a traducerii articolului  Intellectual Terrorism: Crossing Marx With Freud and Nietzsche - The Frankfurt School From New York.

                                     Cine ne-a furat cultura ?

În cartea sa : "Familia preocupată de cultură susţine valorile creştine într-o lume a mass-mediei” - expertul în divertisment dr. Ted Baehr şi legendarul muzician Pat Boone îndeamnă oamenii să facă alegeri înţelepte pentru ei şi familiile lor , astfel încat să-şi poată proteja copiii de mesajele toxice venite din cultură .

Cele ce urmează reprezintă capitolul 10 scris de istoricul Williams D Lind :
În decursul ultimei jumătăţi de secol, cineva ne-a furat cultura . Cu doar 50 de ani în urmă , în anii 1950 , America era un loc minunat . Era un loc sigur , era un loc decent . Copiii primeau o educaţie bună în şcolile publice . Chiar şi taţii–muncitori puteau aduce venituri care să-i încadreze în clasa de mijloc şi care permiteau mamelor să stea acasă cu copiii . Televiziunea reflecta valorile tradiţionale sănătoase americane .
Unde s-au dus toate acestea ? Cum a ajuns America locul decadent şi neglijent în care trăim astăzi , atât de diferit faţa de anii '60 şi care-i face pe cei cei crescuţi în acea perioadă să se simtă ca într-o ţară străină ? Oare pur şi simplu „doar aşa s-a întamplat „ ? Nu, nu s-a întamplat „pur şi simplu ” ! S-a urmărit în mod deliberat o agendă prin care s-a furat cultura noastră tradiţională , punându-se în locul ei ceva nou şi foarte diferit . Cum şi de ce s-a întâmplat acest lucru este unul dintre cele mai importante momente ale istoriei noastre naţionale nefiind cunoscut aproape deloc . Oamenii din spatele acestei istorii au dorit ca lucrurile să se desfaşoare într-un mod ascuns .Pe scurt , cultura tradiţională americană , bazată şi formată de-a lungul generaţiilor pe rădăcini occidentale şi iudeo-creştine a fost înlăturată şi înlocuită cu o ”ideologie“.

Această ideologie o cunoaştem cel mai bine sub denumirea de “corectitudine politică“ sau multiculturalism . Este vorba , în realitate de aşa numitul “marxism cultural“.

Translatarea marxismului economic în termeni culturali a fost un efort făcut cu mult înainte de anii ‘60 , încă pe la începutul primului război mondial .

Oricât de incredibil ar părea , aşa cum vechiul marxism economic al Uniunii Sovietice s-a stins în timp , unul nou , denumit “marxism cultural“ a devenit ideologia de bază a elitelor americane . Obiectivul numarul 1 al marxismului cultural este distrugerea culturii occidentale şi a religiei creştine .

În general , pentru a putea întelege ceva , întotdeauna este nevoie să-i cunoaştem istoria . Ca urmare , pentru a putea înţelege cine ne-a furat cultura va trebui să ne uităm la istoria “corectitudinii politice” 

Teoria marxismului timpuriu 

Înainte de primul război mondial teoria marxistă spunea că dacă în Europa va începe un război , atunci clasa muncitoare de pe continent se va revolta , va înlatura guvernele şi va forma o nouă Europă comunistă . Când a izbucnit războiul în vara anului 1914 acest lucru nu s-a întamplat ci din contră , muncitorii din toate ţările s-au adunat cu milioanele ca să-şi apere propriile ţări de inamic . Într-un final , În anul 1917 a izbucnit o revoluţie comunistă în Rusia , care însă nu s-a extins în alte ţări nefiind susţinută de muncitori . După terminarea primului război mondial teoreticienii marxişti s-au întrebat: Oare ce n-a mers ? Ca buni marxisti ce erau , ei nu puteau accepta ideea că teoria marxistă este pur şi simplu incorectă . În schimb , doi dintre conducătorii intelectuali marxisti , Antonio Gramsci în Italia şi Georg Lukacs în Ungaria ( considerat cel mai strălucitor gânditor marxist , de la Marx încoace), în mod independent au venit cu acelaşi răspuns : este vorba de cultură occidentală şi religia iudeo-creştină care a făcut ca muncitorii occidentali să fie orbiţi şi să nu mai vadă interesele propriei lor clase .

Au concluzionat astfel că o revoluţie comunistă va fi posibilă în occident numai după ce vor fi distruse atât cultura occidentală cât şi religia iudeo-creştină

Ca urmare acestea sunt cele două obiective principale ale marxismului cultural şi nu s-au schimbat de atunci .

O noua strategie 

Gramsci a fost cel care a pus bazele unei noi şi faimoase strategii de distrugere a creştinismului şi a culturii occidentale şi care s-a dovedit a fi de un real succes . Această strategie a constat în înlocuirea revoluţiei comuniste ca mijloc de preluare a puterii (cum a fost în Rusia) cu un „lung marş” al marxiştilor prin instituţiile occidentale care formează cultură : şcoli , mass-media , biserici şi oricare altă instituţie. Acest "lung marş prin instituţii" a început să fie expermentat în America , în special începând cu anii 1960. 

La timpul sau , Mussolini a recunoscut pericolul reprezentat de Gramsci şi l-a trimis la inchisoare . Influenţa acestei teorii a fost minoră până în anii 1960 când au început să fie redescoperite lucrările sale şi în mod special "Notele din inchisoare".

Georg Lukacs s-a dovedit a fi şi mai influent . În 1918 el a devenit deputat-comisar pentru cultură în timpul scurtului regim bolsevik Bela Kun din Ungaria. În această postură el işi punea întrebarea : "Cine ne va salva de la civilizaţia occidentală ?" şi a instituit , în cele din urmă ceea ce el a numit "terorismul cultural" . Una din principalele componente ale acestuia a fost introducerea educaţiei sexuale în şcolile maghiare. Lukacs şi-a dat seama că dacă va putea distruge morala sexuală traditională a ţării atunci ar  face un pas uriaş către distrugerea culturii tradiţionale şi a credinţei creştine în Ungaria.

Departe de a se ralia la teoria "terorismului cultural" al lui Lukacs muncitorii maghiari au fost atât de revoltaţi de ea încăt atunci când România a intrat in Ungaria nu au luptat pentru mentinerea guvernului Bela Kun iar acesta a căzut.

Lukacs a dispărut , dar nu pentru mult timp . În 1923, el a revenit la "Săptămâna de studiu marxist" din Germania , un program sponsorizat de către un tânăr marxist cu numele Felix Weil , care moştenise o avere imensă , de ordinul milioanelor . Atat Weil cât şi ceilalţi care au participat la studiu în acea săptămână au fost fascinaţi de perspectiva „ marxismului cultural” susţinuta de Lukacs".
Şcoala de la Frankfurt 
Weil a răspuns propunerii lui Lukacs utilizând o parte din banii lui pentru a crea un think tank nou la Universitatea din Frankfurt , în Germania . Iniţial a fost denumit "Institutul de marxism". Dar imediat , marxiştii culturali şi-au dat seama că ar fi mult mai eficace dacă şi-ar ascunde natura şi obiectivele lor reale şi l-au convins pe Weil să dea noului institut un nume care să sune neutru şi anume : "Institutul de Cercetări Sociale". În curând acesta a fost cunoscut pur şi simplu ca "Şcoala de la Frankfurt " , care avea  să devină locul în care a apărut şi s-a dezvoltat conceptul de corectitudine politică , aşa cum îl ştim şi astăzi .

Răspunsul la întrebarea de bază "Cine a furat cultura noastră ?" este : marxiştii culturali ai Şcolii de la Frankfurt.

La început , institutul a lucrat în principal cu aspectele convenţionale marxiste cum ar fi mişcarea forţei de muncă . În 1930 , preocupările s-au schimbat în mod dramatic . În acel an , institutul a fost preluat de un nou director marxist , un tânăr intelectual strălucit , pe nume Max Horkheimer . Acesta a fost puternic influenţat de Georg Lukacs . El a reorganizat Şcoala de la Frankfurt astfel încât Lukacs să-şi poată începe aici pionieratul privind marxismul cultural dezvoltându-l până la stadiul de ideologie înfloritoare .

În acest scop , el a adus la Şcoala de la Frankfurt noi membri . Poate cel mai important dintre acestia a fost Theodor Adorno , care va deveni cel mai creativ colaborator al lui Horkheimer . Între aceşti membrii noi erau incluşi şi doi psihologi : Eric Fromm şi Wilhelm Reich , care au devenit promotorii feminismului şi ai matriarhatului şi un student tânăr absolvent pe nume Herbert Marcuse.
Progresele marxismului cultural

Cu ajutorul acestui sânge nou , Horkheimer a avansat în trei directii majore ale marxismului cultural .

- În primul rând , el a desfiinţat teoria lui Marx care considera cultura ca fiind doar o parte a ”suprastructurii” societăţii , determinată de factorii economici. El a considerat cultura ca fiind un factor independent şi foarte important în formarea unei societăţi.

- În al doilea rând , din nou , spre deosebire de Marx , el a anunţat că , în viitor , clasa muncitoare nu va mai fi agentul revoluţiei . El a lăsat deschisă întrebarea cine ar juca acest rol – la care va raspunde numai in 1950, Marcuse

- În al treilea rând , Horkheimer şi alţi membri ai Şcolii de la Frankfurt , au decis că soluţia pentru distrugerea culturii occidentale este să intersecteze filozofia lui Marx cu psihologia lui Freud . Ei au argumentat că aşa cum muncitorii erau oprimaţi în timpul capitalismului , în cadrul culturii occidentale , fiecare individ trăieste într-o stare constantă de represiune psihologică . Eliberarea tuturor de această represiune devine unul din obiectivele principale ale marxismului cultural . Chiar şi mai important , ei au înteles că psihologia le oferă un instrument cu mult mai puternic decât filozofia pentru distrugerea culturii occidentale : condiţionarea psihologică

În zilele de azi , cănd marxismul cultural al Hollywood-ului doreste să normalizeze ceva cum ar fi de exemplu „homosexualitatea” (eliberandu-ne asfel de represiune) ei programează la TV show-uri după show-uri în care se evidenţiază ca personaj normal , pozitiv numai masculul homosexual . În acest fel lucrează condiţionarea psihologică : oamenii absorb o lecţie de marxism cultural fără ca să-şi dea seama .

Şcoala de la Frankfurt era tocmai pe drumul construirii conceptului de „corectitudine politica” când deodată , în 1933 a apărut Hitler şi Partidul Nazist , a preluat puterea în Germania unde era stabilită Scoala de la Frakfurt. Întrucât şcola era de tip marxist , pe care naziştii îi urau şi pentru că marea majoritate a membrilor săi erau evrei s-a decis ca aceasta să părăsească Germania . În 1934 Şcoala de la Frakfurt , inclusiv membrii conducători din Germania se restabilesc în oraşul New York cu ajutorul Universitatii Columbia. Astfel , obiectivul Şcolii de la Frankfurt s-a schimbat curând de la distrugerea culturii occidentale din Germania la realizarea aceluiaşi lucru în Statele Unite . Ceea ce se va dovedi ca fiind un real succes .

Noile evoluţii

Profitând de ospitalitatea americană , Şcoala de la Frankfurt şi-a continuat munca intelectuală pentru crearea marxismul cultural , adăugând realizarilor sale din Germania şi aceste noi evoluţii din Statele Unite ale Americii.

 Teoria critică

Pentru a servi scopului său de "negare" a culturii occidentale Şcoala de la Frankfurt a dezvoltat un instrument puternic care se numeşte "teoria critică".

Această teorie spune că trebuie criticat orice la nesfarsit . Se critică prin punerea la îndoială a oricărei instituţii , începând cu familia , care trebuie criticată fără încetare . Şcoala de la Frankfurt a avut grijă ca să definească numai ceea ce trebuie criticat . Să pună în discuţie numai minusurile , iar plusurile să nu fie discutate . Teoria critică este baza de "studii" pentru departamentele colegiilor şi universitatilor americane . Nu este surprinzător că aceste departamente au devenit originea academică a corectitudinii politice.

Studii privind „prejudecățile”

Şcola de la Frankfurt a căutat să definească atitudinile tradiţionale faţă de orice aspect al vieţii drept ''prejudecăți''. Astfel au fost făcute o serie de studii universitare care au culminat cu o carte a lui Adorno ce a avut o influenţă imensă în societate denumită "Personalitatea autoritară ," publicată în 1950. Ei au inventat o falsă scară  "F-scale" , care pretindea că leagă credinţa tradiţională privind morala sexuală , relaţiile dintre bărbaţi şi femei cu chestiuni care demonstrau sprijinul familiei fată de fascism.

Astăzi, termenul preferat , utilizat de personajul care se pretinde „corect politic” faţa de oricine nu este de acord cu el este "fascist".

 Dominaţia

Şcola de la Frankfurt a plecat de la marxismul ortodox , care susţinea că istoria a pornit de cei care deţineau mijloacele de producţie . În acelaşi timp însă , istoria a fost determinată de grupuri de : barbaţi, femei , rase , religii care au avut puterea de” dominaţie” asupra celorlalte grupuri.

Anumite grupuri şi în mod special cel al barbaţilor de culoare albă , au fost catalogate ca fiind „asupritori”, în timp ce alte grupuri au fost definite ca şi „victime”. În mod automat indivizii au fost definiţi în funcţie de grupul căruia îi aparţineau , neluîndu-se în calcul comportamentul individual . „Victimile” au fost definite automat ca fiind „bune”, iar „asupritorii” ca fiind răi, fără a se analiza comportamentul fiecarui individ în parte.

Membrii Şcolii de la Frankfurt au preluat de la Nietzsche ( precum şi de la un alt personaj admirat pentru sfidarea moralei tradiţionale - Marchizul de Sade) şi au încorporat în marxismul lor cultural ceea ce Nietzsche a denumit "transvaluarea tuturor valorilor". Ceea ce înseamnă că toate păcatele vechi devin virtuţi iar toate virtuţile vechi devin păcate . Homosexualitatea este un lucru bun şi fin iar oricine care crede că bărbaţii şi femeile ar trebui să aibă roluri sociale diferite în societate este un "fascist diabolic". 

Asta este ceea ce corectitudinea politică îi învaţă pe copii noştri în şcolile publice din toata America.

Şcoala de la Frankfurt a considerat că nu este necesar ca elevii să deprindă diverse aptitudini urmând învăţământul de stat american ci că tot ceea ce contează este ca la absolvire aceaştia  să cunoască „atitudinile corecte” pe care trebuie să le aibă faţă de anumite aspecte ale vieţii.

Mass-media - divertismentul

Sub conducerea lui Adorno , Şcoala de la Frankfurt s-a opus iniţial industriei culturale , considerând cultura drept o "marfă". După ce a început însă să asculte teoria lui Walter Benjamin , un prieten apropiat al lui Horkheimer şi Adorno  a înţeles că marxismul cultural poate face uz de instrumentele puternice oferite de radio , film şi televiziune pentru formarea conditiei psihologice a publicului.

Viziunea lui Benjamin a prevalat iar Horkheimer şi Adorno au petrecut anii celui de-al II-lea Război Mondial  la Hollywood. Nu este nici un accident faptul că industria de divertisment este acum cea mai puternică armă folosită de marxismul cultural.

Dezvoltarea marxismului în Statele Unite ale Americii

După cel de-al doilea război mondial şi înfrângerea naziştilor , Horkheimer , Adorno precum şi majoritatea celorlalţi membri ai Şcolii de la Frankfurt au revenit în Germania , unde institutul s-a restabilit în Frankfurt cu ajutorul autoritaţilor de ocupaţie americane . Cu timpul , marxismul cultural a devenit ideologia neoficiala , dar omniprezenta a Republicii Federale Germania. 

Diavolul nu a uitat însă şi Statele Unite ale Americii . Herbert Marcuse a rămas aici şi este cel care s-a ocupat de traducerea într-un limbaj simplu , usor de înţeles pentru americanul de rând al scrierilor academice foarte dificile ale membrilor Şcolii de la Frankfurt. Cartea sa "Eros şi civilizaţie" a utilizat conceptul Şcolii de la Frankfurt , de intersecţie a lui Marx cu Freud pentru a argumenta că , dacă am "elibera erosul non-procreativ " prin intermediul "perversiunii polimorfe," http://en.wikipedia.org/wiki/Polymorphous_perversity s-ar putea crea un paradis nou în cazul în care ar exista doar joacă şi nu muncă . "Eros şi civilizaţie" a devenit unul dintre principalele texte ale Noii Stângi, în anii 1960.

Marcuse a lărgit deasemenea şi opera intelectuală a Şcolii de la Frankfurt . La începutul anilor 1930 Horkheimer a lăsat deschisă întrebarea cine ar înlocui clasa muncitoare ca agent al revolutiei marxiste ? În anii ’50, Marcuse a răspuns acestei întrebări spunând că ar putea fi înlocuită de o coaliţie de : studenţi , negri , femei feministe şi homosexuali , adică chiar cei care au fost nucleul revoltelor studenţeşti ai anilor ’60 şi victimele “sacre” ale corectitudinii politice ale zilelor noastre . Marcuse a preluat apoi un alt termen favorit şi anume cel denumit “toleranţa” pentru a fi extins la toate ideile şi mişcările venite dinspre stânga , inducând antonimul de intoleranţa pentru toate ideile ce veneau dinspre dreapta . Astfel , atunci cand ii auziti astăzi pe marxistii culturali că fac apel la “toleranţă” , aceasta înseamnă de fapt ,referirea la termenul lui Marcuse “toleranţa eliberatoare”. Este acelaşi lucru ca atunci când se vorbeşte despre “diversitate”, aceasta însemnând uniformitatea credinţei în ideologia lor stângistă .

Revolta studenţilor din anii 1960 dirijată în mare măsură ca o opoziţie la
proiectul de războiul din Vietnam , i-a furnizat lui Marcuse o oportunitate istorică .

Fiind probabil cel mai faimos "guru" , el a injectat marxismul cultural al Şcolii de la Frankfurt generaţiei „baby boom” de dupa razboi . Desigur că aceştia nu înţelegeau ceea ce reprezenta în realitate . Aşa cum am subliniat , încă de la început institutul a ascuns faptul că multiculturalismul şi corectitudinea politică reprezentau de fapt noua ideologie marxistă.

Efectul a fost devastator ! O întreagă generaţie de americani , mai ales elitele cu educaţie superioară , au receptat marxismul cultural ca fiind al lor , propriu , acceptând o ideologie otrăvitoare, care a căutat să distrugă cultura tradiţională a Americii şi a credinţei creştine .

Această generaţie care conduce acum orice institutie de elita în America duce un război neincetat împotriva convingerilor şi instituţiilor tradiţionale . Ei au câştigat în mare măsură acest război . Cea mai mare parte a culturii tradiţionale americane este în ruine în acest moment.

 O contra-strategie

Acum ştiţi cine ne-a furat cultura.

Întrebarea pe care ne-o punem în acest moment este : ce avem noi de gând să facem în această privinţă ca şi creştini precum ca şi adepţi ai culturii conservatoare?

Putem alege între două strategii:

- Prima este aceea de a încerca să ne luăm înapoi instituţiile existente : şcolile publice , universităţile , mass-media , industria divertismentului şi cele mai multe dintre bisericile tradiţionale - de la marxiştii culturali.

Ei aşteaptă de la noi să facem acest lucru , să incepem un atac frontal şi sunt deja gata pregatiţi pentru el . Dacă verificăm însă resursele şi posibilitaţile noastre ne dăm seama că ele sunt cu mult mai reduse în comparaţie cu ale lor Orice soldat vă va spune că această situaţie nu va duce decât la înfrângere .

- Mai există o altă strategie , mai promiţatoare . Putem să ne separam noi şi familiile noastre de controlul instituţiilor culturale marxiste şi să construim noi instituţii pentru noi înşine  instituţii care să reflecte şi să ne ajute să recuperăm cultura tradiţională occidentală . Acum câţiva ani , colegul meu Paul Weyrich a trimis o scrisoare deschisă mişcării conservatoare sugerând această strategie.

Cu toate că alti lideri conservatori au protestat ( republicanii ) scrisoarea lui a rezonat puternic mai ales la populaţia conservatoare . Mulţi membrii ai acestei comunităţi sunt deja parte a mişcării ce doreşte separarea de cultura dominatoare coruptă , dorind crearea de instituţii paralele cum ar fi libera educaţie la domiciliu . Mişcari similare au început şi în alte aspecte ale vieţii , încercând să ofere variante viabile . Un exemplu este cea care promovează fermele mici , familiale care cultivă produse organice , ocupandu-se de dezvoltarea pieţelor pentru produsele lor .

Dacă motto-ul marxismului cultural ce promovează noua ordine globală este „Gândiţi global , acţionaţi local ”atunci , motto-ul nostru trebuie să fie : „Gândiţi local , acţionaţi local ”.

În acest fel , strategia noastră pentru a repara distrugerile făcute Americii de către marxismul cultural ar avea la bază propria lor strategie , stabilită de Gramsci acum mult timp care a cerut marxiştilor să înceapă un lung marş prin instituţii.

Contra-strategia noastră este să începem şi noi un marş lung de creare a propriilor noastre instituţii. Schimbarea nu se va produce repede sau uşor . Va fi o muncă ce va dura generaţii , asa cum a fost şi a lor . Ei au avut răbdare întrucât ştiau că „forţele inevitabile ale istoriei” erau de partea lor .

Nu putem fi şi noi la fel de răbdători şi perseverenţi , ştiind că Făuritorul istoriei este de partea noastră ?