Totalitarismul inversat

Prioritate de Dreapta

În cartea "Democracy Incorporated: Managed Democracy and the Specter of Inverted Totalitarianism'' ("Democrația S.A.: democrația dirijată si spectrul totalitarismului inversat''), se descrie aceasta formă nouă de totalitarism, cel inversat. Care merge braț la braț cu modelul statului corporatist și cu statul-Providență. Decizia - conform noii orientări - nu mai trebuie să aparțină nici executivului, nici legislativului, și in nici un caz, cetățeanului.

Autorul cărții (apărută în 2008) este profesorul american Sheldon S. Wolin. În arhiva fostei reviste Cuvântul este un articol care descrie cartea lui Wolin. Autorul are vederi de stânga, dar cele scrise în carte ar trebui să ne pună pe gânduri:

Probabil cel mai controversat aspect al cartii este introducerea conceptului de "totalitarism inversat" (inverted totalitarianism) in discutarea regimului politic american. Wolin nu pare sa fie preocupat, in stilul manualelor de sovietologie, sa ofere o definitie riguroasa. Din contra, cititorul este invitat sa-si compuna singur notiunea dupa parcurgerea reflectiilor disipate in cuprinsul volumului. Prin urmare, prin TI s-ar intelege acel regim politic care, spre deosebire de cele ale secolului precedent, nu este conceptualizat ca o ideologie, nu este rezultatul preluarii pe cale (contra)revolutionara a puterii, nu beneficiaza de un partid politic unic, nu foloseste violenta pentru a distruge opozitiile de orice fel si nici nu mobilizeaza societatea subordonand-o telurilor unui lider "charismatic" (p. XIII). TI este produsul inconstient (i.e. neplanificat) al majoritatii americanilor care au renuntat sa-si asume cu seriozitate rolul de cetateni (p. 40), al cooperarii dintre "piata libera" (ghilimelele apartin lui Wolin), complexul corporatist-militar, media, tehnocrati si oamenii politici. 

Se poate face o paralelă și la europeism, așa cum este el definit de către Václav Klaus în eseul său din 2006, "Ce este europeismul ?":

Se poate spune, deasemenea, că europeiştii doresc, în procesul lor de luare a deciziilor la nivel supranaţional, să elimine politica (deoarece aceştia visează la crearea unei societăţi apolitice), precum şi să introducă un sistem de luare a deciziilor, care ar fi simplificat şi incontrolabil. Acesta este motivul pentru care pledează pentru post-democraţie şi zâmbesc graţios spre apărătorii depăşiţi şi de modă veche ai bunei şi vechii democraţii şi ai bunei politici "politice" de altădată. Din moment ce ei sunt (şi le place sa fie) departe de cetăţeni, cum ei nu văd cetăţenii şi nu ajung la ei în mod direct, au nevoie de diverse colectivităţi, grupuri şi grupări, cu care pot face aranjamente la o scară mare (fie să-i urmeze orbeşte sau să le suprime şi complice viaţa). Acesta este motivul pentru care le place conceptul corporatist al parteneriatelor sociale, motivul pentru care preferă big business-ul şi marile sindicate, de aceea ei vor compensări tip Galbraith (la nivel macro, nu în piaţă, care funcţionează la nivel micro). Din moment ce ei nu doresc să fie sub controlul strict al cetăţenilor, este convenabil pentru ei să trateze cu diverse ONG-uri, care - cel puţin asta speră ei - le dau o legitimitate care altfel le-ar lipsi, şi ţin loc de "vocea poporului ", chiar dacă acesta este un popor foarte ciudat. 

*   *   *

Un articol tradus despre totalitarismul inversat, preluat de pe blogul INFORMAȚII NECESARE:

Totalitarismul inversat

Privatizarea serviciilor publice şi a funcţiilor reprezinta evoluţia si transformarea constantă a puterii corporative într-o formă politică, într-un partener integral, chiar dominant,  al statului" - Sheldon S. Wolin

Lovită de o boală terminală, societatea tradiţională nu mai poate evita declinul. De decenii, instituţiile politice care intretineau si ocroteau o Republica bazata pe libertatea şi responsabilitatea individuala se estompeaza din memorie. Apărătorii a tot ceea ce a făcut din America un exemplu stralucitor al libertatii  umane sunt atacati şi ridiculizati pentru ca pastreaza un sistem de morală şi etică bazat pe demnitatea fiecărui individ. Cei mai multi considera ca vinovati de acest esec sunt politicienii care mijlocesc programele sociale pentru mase. Daca definitia unui politician ca fiind un ticalos demn de a fi condamnat este evidenta, sursa care sta la baza declinului, cea care macina cultura provine din diferite directii.

Tendinţele catre despotism sunt vizibile pentru toata lumea. Cei mai multi prefera sa isi acopere ochii, deoarece acceptarea adevarului letal le-ar solicita un raspuns proactiv. Ideea că un dictator unic va confisca puterea şi va stapani ca un tiran pare străină multor plebei. Cu toate acestea, ştirile de zi cu zi care curg dinspre mass-media corporatistă, construite pe lipsa de raportare a realității şi pe ignorarea adevărului fundamental, oculteaza şi inlocuiesc evenimentele zguduitoare de pe pamant cu povesti lipsite de sens.

Ca  urmare, semnificaţia conceptului de  totalitarism inversat, asa cum este definit de către Sheldon S. Wolin merită o examinare.

"Totul este mereu si mereu numai politica si in mare masura aceasta este netemperata de politic. Certurile de partid sunt ocazional expuse public astfel incat se poate observa ca se face politica in mod continuu, între diversele facţiuni ale partidului, ale grupurilor de interese, ale puterilor corporative aflate in competitie precum si intre concernele rivale din mass-media. Desigur, momentul culminant este cel al alegerilor naţionale, atunci când atenţia naţiunii este solicitată pentru a face o alegere de personalităţi, mai degrabă decât o alegere intre mai multe alternative. Ceea ce lipseste insa este politicul, determinarea de a găsi binele comun in hăţişul de minciuni bine finanţate, extrem de bine organizate, a intereselor perseverente, care urmăresc obtinerea de  favoruri guvernamentale,copleşind reprezentantii guvernului şi ai administraţiei publice cu o mare de cash.

Urmariti interviul cu Sheldon Wolin pe YouTube pentru un rezumat al punctelor sale de vedere.

Pentru un studiu în profunzime al ideilor lui Wolin se poate citi Managed Democracy and the Specter of Inverted Totalitarianism

El pune următoarele întrebări:

1-Are  demosul un viitor in epoca globalizarii, a reţelelor de comunicare instant şi a  frontierelor libere ?

2- Mai  este inca "demos"-ul o notiune compacta, un corp cu o "voinţă" şi o "identitate" care dureaza peste timpuri ?

3- Mai este demosul o notiune coerentă in epoca bloggerilor politici ?

4- Mai este timp pentru o politică autentica care sa reflecte caracterul  pluralist al realităţii ?

El defineşte democraţia astfel :

"Democraţia se refera la condiţiile care fac posibil ca oamenii obişnuiţi să-şi îmbunătăţească propria viata, devenind "fiinţe politice" care-i pot determina pe cei de la putere să răspundă speranţelor şi nevoilor lor. Ceea ce este în joc în politicile democratice este ca oamenii obisnuiti femei şi bărbati sa poata recunoaşte dacă preocupările lor sunt cel mai bine protejate şi cultivate sub un regim ale cărui acţiuni sunt guvernate de principiile de egalitate in fata legii, corectitudine, un regim în care fiecare ia parte la viaţa politică, impartasind o viaţă comună in care fiecare isi gaseste forma specifica de auto-împlinire. Democraţia nu inseamna doar activitate in grup, ci inseamna gestionarea comună a acelor puteri care afecteaza direct si semnificativ conditiile de viata atat pentru cei din jur dar si pentru sine".

Puterea de influenta a corporatiilor transnaţionale demonetizeaza orice noţiune idealistă că democraţia provine din vocile oamenilor. Influenţa cea mai importanta vine din mesajul propagandist al mass-mediei. Economia corporatista dicteaza parametrii dezbaterii publice. Cancanurile înlocuiesc analiza profunda. Cheltuirea banilor induce o pofta fara sens a ingurgitarii unui consum toxic. Formarea "culturii populare" este menita nu doar să prosteasca publicul dar si sa confere normalitate acceptarii calitatii indoielnice a mondenitatii. Respingerea dialogului istoric privind natura omului si rolul unei guvernari corecte le inlocuieste cu meniul contrafacut al "drepturilor de intretinere" si al "drepturilor care se cuvin".

In articolul Fugitive Democracy: Sheldon Wolin and contemplating the local se poate remarca urmatorul citat care oferă o imagine de ansamblu privind apatia  politică ce determina pe cineva sa accepte o cultură nebuna, rupta de realitate.

"În cadrul politicii economice care se dezvolta in prezent, Wolin discerne o miscare "anti-politică", care coordonează impreuna corporatiile si statul indreptandu-le pe un curs catre Supraputere - definita ca fiind "un sistem de putere costisitor, care nu accepta alte limite decat cele pe care alege să si le autoimpuna "(p. Xvi.) Intrucat aceasta politica economica "postmodernă" tinde catre Superputere, cei aflati pe poziţii de autoritate cer o noua forma de cetăţean si anume: "cetăţean al imperiului". Sheldon Wolin aminteşte de presedintele american George W. Bush care în timpul momentelor tensionate de după 11 septembrie 2001 îi îndemna pe oameni să-si demonstreze cetăţenia prin consum: "uniti-va, cheltuiti, si zburati cu avionul" (590). Această preocupare pastorală a preşedintelui este o emblema a puterii posmoderniste a economiei politice care asimileaza "cultura civică" cu un avion aplatizat ce apare din structurile dinamice ale intervenției suverane a Supraputerii asupra chestiunilor politice globale. Cel mai bun lucru pe care cetăţenii il pot face este sa-si dovedeasca patriotismul prin supunerea in fata autoritatii stabilite fără vreun cuvânt de protest sau vreo deviere (de aici vine incurajarea de a se "uni"). Decat sa-si iroseasca timpul si energia facandu-si griji cu privire la continua schimbare a formelor  comune de viata - de la retelele care ne leaga de vecinii apropiati sau indepartati – cetateanul postmodern se confrunta cu multiplele oferte disponibile pentru care trebuie sa decida la Starbucks-ul cel mai apropiat, citind ultimele oferte de pe eBay in timp ce asculta muzica de la iPod asteptand sa se descarce pe propriul iBook ultimele melodii de la iTunes. Avand atat de multe de facut, de ce sa ne mai facem griji cand reprezentatii nostri sunt platiti sa gandeasca pentru noi ? "Cetateanul imperiului", conform Superputerii - este un individ supus, apolitic, detasat, cu miscari coordonate de ritmul televiziunilor incepand cu securitatea de acasa si terminand cu satisfactia perpetua la cumparaturile din mall. "Superputerea are nevoie de cetateanul imperiului", spune Wolin, "cineva care accepta in mod necesar discrepanta dintre grijile sale si ale celor care detin puterea, care saluta eliberarea de povara obligatiilor obstesti si care este un patriot fervent". (565)

"Cetăţeanul imperiului" este cu adevărat  nebun. Imperiul care înconjoară un participant neangajat în cea mai noua escaladare auto-impusa a sclaviei este rezultatul final al statului corporativ.

Analistul progresist Chris Hedges adaugă punctul său de vedere, în clipul video Inverted Totalitarianism: Brand Obama and the Corporate State.

Talentul lui Hedges în privința descrierii statului corporatist cu toate ororile sale este bine cunoscut. Cu toate acestea, vocea sa puternică nu se face auzită pe coridoarele puterii reale. Economia dicteaza ce trebuie sa se vanda si unde. Publicitatea este mesajul care este acceptabil spre a fi crezut. Iar limitele abilitatății cuiva de a gândi şi a acţiona raţional sunt controlate de totalitarismul inversat, care este de fapt creatia noastra.

A da vina pe forţe externe pentru toate relele societatii este cel mai comod lucru. Atâta timp cât indivizii sunt pasivi si accepta conditia de aservire si de inrobire, tiranii establishmentului cultural vor exploata turma (sheeple) la fiecare pas. Existenţa noastră unică este explicata prin rezistenţa la orice formă de tiranie care apare in drumul nostru. In ciuda acestui drept fundamental si natural, marea parte a cetatenilor cad pradă conceptiei fictive a aşteptărilor limitate.

Consecinţele îngrozitoare care decurg de pe urma societăţii totalitare reprezinta responsabilitatea fiecarei persoane care refuză să conteste sistemul. Rezistenta impotriva unei autoritati imorale este datoria noastra civică primordiala. Responsabilitatea noastră declarata este de a aboli statul corporatist si guvernanta globala care înrobeşte planeta.

Decuplarea  progresistilor (de stanga) de contextul istoric al principiilor legii naturale este miezul cauzei nereusitei oricarei coalitii antisistem. Visele comune trebuie să devină convingeri practice. Atâta timp cât utopiştii refuză să accepte lecţiile si valabilitatea filosofiei conservatoare autentice, tactica "Divide et Impera" a Noii Ordini Mondiale va continua.

Implozia economică din ultimii ani este de necontestat. Consolidarea puterii continua deoarece oamenii obişnuiţi se supun autorităţii represive. Din păcate, indiferenţa faţă de propriul "respect de sine" este primul rezultat al acestei bolnave "culturi populare". Abandonul civilizatiei occidentale este aproape complet, dar nu este definitiv. Totalitarismul este o crimă împotriva umanităţii. Depinde de fiecare sa-si indeplineasca datoria de  nesupunere civica.

http://www.batr.org/totalitariancollectivism/022612.html

Semnificaţiile mai adânci ale situaţiei din Cipru

Traducerea articolului The Deeper Meanings of Cyprus.

Aşa zisul "ajutor" acordat prin confiscarea depozitelor bancare private din Cipru dezvăluie multe despre structura fundamental neocolonială şi neofeudală a zonei euro.

În cele din urmă, faţadele fragile ale Europei în ceea ce priveşte suveranitatea statelor, democraţia şi economia liberă de piaţă, s-au prăbușit şi începem să vedem adevărata maşinărie : aristocraţia politico-financiară a eurozonei va jecmăni cetățenii fiecărei națiuni pentru a-şi păstra puterea și a-şi proteja băncile și deţinătorii de obligaţiuni de şocul pierderilor care vor veni.

"Ajutorul" realizat prin confiscarea depozitelor private din Cipru confirmă structura fundamental neocolonială, neofeudală, a Eurozonei, şi politica regiunii, de capitulare în faţa intereselor financiare.

UE - Modelul de financializare neofeudalist şi neocolonial (24 mai 2012; traducerea în limba română, aici).

Să enumerăm ceea ce ne dezvăluie situaţia din Cipru despre adevărata stare a puterii financiar-politice din Europa :

1. Terminologia nucleu-periferie maschează structura reală : UE operează conform unui model neocolonial. În colonialismul vechi, modelul 1.0, puterea colonizatoare cucerea sau coopta elitele de putere din regiunile periferice şi proceda apoi la exploatarea resurselor naturale şi umane ale noilor colonii, cu scopul îmbogăţirii nucleului imperial.

În neocolonialism, forţele de financializare (datoriile şi pârghiile controlate de cartelul bancar împuternicit de stat) sunt folosite pentru a atrage elitele locale şi mulţimea către nucleul financiar : locuitorii din coloniile de la periferie "împrumută" bani pentru a cumpăra produse finite manufacturate în economiile din ţările nucleului, îmbogăţind astfel elitele imperiale cu : A) profituri făcute prin vânzarea de produse către debitori (pe datorie), B) dobânzi la credite* acordate coloniilor de la periferie pentru cumpărarea produselor din ţările nucleului ca să trăiască "pe picior mare" şi C) profitul tranzacţional provenit din financializarea bunurilor periferiei, cum ar fi afacerile imobiliare sau datoriile statului (suverane).

În esenţă, băncile din ţările nucleului UE au colonizat naţiunile de la periferie via finacializarea monedei euro, ce a permis o expansiune masivă a datoriei şi a consumului către periferie. Băncile şi exportatorii din nucleu au extras profituri enorme din această expansiune a datoriilor şi a consumului.

Acum, că schema financializării monedei euro şi-a derulat cursul, a ieşit la iveală starea dezastruoasă a periferiei neocoloniale : activele și veniturile periferiei zboară către "centru" ca şi dobândă la datoriile private și

publice, care sunt datorate tot băncii centrale sau băncilor private, cumetre ale băncii centrale.

Aceasta nu este doar perfecțiunea neocolonialismului, ci şi a neofeudalismului. Națiunile periferice ale UE sunt efectiv debitorii neocoloniali ai băncilor (cvasi-imperiale) din nucleu, iar contribuabilii din naţiunile nucleului (vorbim acum de Germania și Olanda) sunt iobagi feudali a căror muncă este menită compensării împrumuturilor bancare care merg rău la periferie.

Deși putem numi UE o plutocrație sau oligarhie, structura neofeudală a acesteia ne obligă să distingem o clasă a celor care deţin putere şi bogăție care nu se limitează la frontierele naționale : aceasta este o aristocrație.

Servirea aristocrației este asigurată de o clasă tehnocrată de factotumi foarte bine plătiţi, lachei, lingăi, canalii, linguşitori şi autorităţi. Sub această castă bine plătită de tehnocrați se găseşte clasa mare a acelor iobagi-datornici, subjugaţi prin plățile dobânzilor la datoriile lor proprii sau ale altora, și forţaţi prin neputinţa clasei din care fac parte să protejeze de pierderi băncile și deţinătorii de obligaţiuni.

Ciprul adaugă doar o variaţiune a exproprierii în acest jaf bine pus la punct : depozitele vor fi expropriate în mod direct pentru a se asigura că nicio bancă imperială sau deținători de obligațiuni (din nucleu) nu pierd bani la împrumuturile lor riscante şi absurde către națiunile şi iobagii din periferie.

2. Acesta este un jaf supranațional. În timp ce comentatorii pot dezbate cu anii cât de mult a beneficiat Germania de moneda euro, nucleul real nu este cel naţional ci băncile supranaționale și mașinăria politică a UE, care a fost efectiv capturată de bănci.

Cetățenii din Germania pot să aprobe sau nu exproprierea din Cipru, acest lucru nici nu mai contează. Se maschează astfel propria lor iobăgie către bănci și către deţinătorii de obligaţiuni: planurile de salvare ale națiunilor periferice sunt de fapt planuri transparente de salvare a băncilor de la "centru" și a deţinătorilor de obligaţiuni.

Statele-națiune ale periferiei neocoloniale sunt pur și simplu substituenții convenabili ai propagandei, ale cărei mesaje înşelătoare sunt îndreptate către structurile naţionale destructurate, naive și sentimentale, făcute astfel să sprijine mascarea realităţii hidoase a servituţii și jafului neocolonial.

3. Democrația este o ficțiune atunci când, indiferent pe cine votezi, băncile și deţinătorii de obligaţiuni câștigă controlul asupra direcţiei venitului național și a avuției private. Democrația în Europa este o parodie, o bătaie de joc, un simulacru, o piesă absurdă, care este jucată ca o reprezentaţie de circ pentru a distrage atenția maselor de la nevoile lor şi de la starea de iobăgie cauzată de datorii.

Democrația este o ficțiune atunci când politicile care protejează băncile și deţinătorii de obligaţiuni împotriva pierderilor rămân aceleaşi, indiferent de partidul politic sau coaliția politică de la putere.

Avutul privat al contribuabililor germani este şi el expropriat prin intermediul impozitelor, pentru a ajuta băncile din ţările nucleului și deţinătorii de obligaţiuni; este vreo diferenţă faţă de exproprierea flagrantă a unor bunuri private din Cipru ?

Este doar o diferenţă de tehnică, rezultatul fiind același: transferul forțat de bogăție de la cei care au câștigat prin munca lor, către bănci și deţinătorii de obligaţiuni, care într-o economie capitalistă ADEVĂRATĂ ar fi imediat constrânși să-şi absoarbă singuri pierderile pentru investiţii şi pariuri riscante.

4. Capitalismul este o ficțiune atunci cand capitalul plasat cu risc nu poate fi pierdut. Ficţiunea ideologică a capitalismului este moartă în Europa.

5. Ciprul este un test pentru a vedea cât de pe faţă se pot expropria bunuri private fără a declanșa răsturnări sau revoluții. Dacă mânia se potoleşte destul de repede, aceeaşi tehnică de expropriere va fi rapid impusă în altă parte. Dacă reacția este susținuţă și amenință aristocrația, exproprieri mai puțin evidente vor fi testate în alte neocolonii.

6. "Dezbină şi cucereşte" este propaganda la ordinea zilei. Elitele de putere încearcă să instige iobagii de la periferie împotriva iobagilor de la centru, scopul fiind impiedicarea ambelor categorii de iobagi să realizeze că ei sunt la fel de pagubiţi de patologica aristocraţie politico-financiară a nucleului.

* "creditul cu buletinul", 2003-2009 (România)

Samuel Blumenfeld :Planul lui Soros de a distruge Israelul

Traducere a postării de pe blogul NewsReload. 

Dacă vă întrebaţi cine finanţează reţeaua stângistă de organizaţii non-guvernamentale din Israel care au ca scop răsturnarea guvernului Netanyahu şi transformarea Israelului într-un stat majoritar arab, veţi constata că este aceeaşi persoană care finanţeaza gloatele de pe Wall Street : George Soros. Tel Aviv-ul a trebuit să se confrunte şi el cu aceleaşi tipuri de proteste stângiste, corturi şi restul tacâmului, coordonate de acelaşi păpuşar global central. Acesta este motivul pentru care Israelul a adoptat legea transparenţei finanţarii ong-urilor.

S-a dus o luptă grea şi deşi s-a încercat neutralizarea proiectului, acesta a supravieţuit, iar legea a fost adoptată. Este o declaraţie de război a Partidului Conservator Likud împotriva imperiului ong-ist care urmăreşte să modeleze, din umbră, viitorul Israelului. Oponenţii lor liberali au numit-o "ameninţare la adresa democraţiei".

Dan Greenfield scrie în FrontPage Magazine, 9/22/2011: 

Legea nu mai dă dreptul ongeurilor străine să fie scutite de impozite şi a fost un pas major înainte pentru transparenţa finanţărilor străine. Imperiul Soros s-a construit numai pe lipsa de transparenţă, pe listele ascunse ale donatorilor şi ale unor grupuri fondate de think-tankuri cu bani dirijaţi sub forma de subvenţii printr-o multime de diferite organizaţii.

Transparenţa ong-urilor a ameninţat întreg imperiul Soros, iar adoptarea legii de transparenţă a finanţărilor arată că Israelul este pregătit să înceapă să cureţe coaja ce acoperă fructele Institului pentru o Societate Deschisă. Mai întâi guvernele, apoi finanţatorii străini, interpelările parlamentare privind finanţarea străină, iar apoi pierderea scutirii de taxe pentru ong-urile stângiste care duc un adevarat război civil. 
Acţiunile pe plan global ale lui Soros contribuie la dezechilibrul economic şi politic mondial, iar încercarea sa de a răsturna guvernul Netanyahu în mod particular este o campanie odioasă. În acest fel Soros şi-a stârnit ura multor susţinători ai Israelului. Dan Greenberg scrie :

Campania pentru transparenţa ong-urilor israeliene ameninţă influenţa pe termen lung a lui Soros în Israel, iar dezertarea alegătorilor evrei ameninţă influenţa sa în America. Marionetele lui israeliene au pus sume mari de bani în joc. Soros, miliardarii Partidului din Umbră şi UE au cheltuit averi pentru a cumpăra stânga. Absolvenţii universităţilor stângiste, fără nici un talent către profesii reale (tehnice) au avut alternativa profitabilă de a lucra în mafia ongeurilor iar în cazul în care acestea ar intra în colaps, furnizează lideri care să se plângă şi să protesteze împotriva unor probleme economice reale.

În Statele Unite, Partidul din Umbră, de stânga radicală, care controlează Partidul Democrat, este finanţat prin aceeaşi reţea de ong-uri, care a fost foarte bine prezentată de Glenn Beck într-unul din show-urile sale de televiziune.
Soros foloseşte împotriva Israelului aceeaşi strategie de inspiraţie comunistă care utilizează principiul "presiune atât de sus, cât şi de jos" (al cărei pionierat l-a iniţiat strategul şi scriitorul comunist italian Antonio Gramsci), şi care este utilizată în prezent pe faţă în Statele Unite ale Americii. Soros are o întreagă bază de „cadre operative” plătite, care se ocupă cu păstrarea taberelor „Occupy Wall Street” deşi municipalităţile au decis că a venit momentul ca aceste colonii de corturi putrezite să fie demolate. Aceştia reprezintă presiunea de jos. Obama reprezintă presiunea din partea de sus. Un cititor israelian al articolului apărut la FrontPage scria:

Am avut plăcerea să calc în picioare personal două corturi cumpărate de un colaborator nazist al maleficului Soros. Municipalităţile, chiar şi cele controlate de evrei renegaţi, nu au mai putut să mai menţină şarada şi au dispus evacuarea acestor pioni murdari ai lui Soros - precum Stanley Greenberg. Unii nu au respectat aceste decizii, iar până la urmă au fost obligaţi prin hotărâre judecătorească să elibereze locul iar unii dintre cei infiltrati au fost reţinuţi. Mulţi dintre cei care au participat sunt paraziţi de extrema stângă.

Soros foloseşte, de asemenea, şi banii altora pentru a finanţa proiectele sale. Printre ong-urile din Israel care lucrează pentru a submina guvernul Netanyahu sunt New Israel Fund (NIF) şi rabini care militează pentru Drepturile Omului.
În ceea ce priveşte NIF, FrontPage dezvăluie:

New Israel Found este mama ongeurilor israeliene de stânga iar de acum înainte aceasta este organizaţia cea mai ameninţată de transparenţa donatorilor. NIF are un buget anual de 25 de milioane de dolari care este utilizat pentru a finanţa grupuri chiar şi mai radicale, dintre care unele fac apel la boicotarea sau pur şi simplu distrugerea statului Israel. Un raport recent citat de WikiLeaks arată că şefa locala al NIF, Hedva Radovanitz, aşteptă ca ţara să dispară şi să fie înlocuită cu un stat arab mai "democratic".

Toate aceste finanţări Soros vin prin "Open Society Institute”, Fundaţia Tides, şi alte entităţi non-profit din reţea. Chiar şi organizaţia "J Street", cea care face lobby stângii evreieşti la Washington, pentru a se opune organizatiei pro-Netanyahu AIPAC (Comisia pentru Afaceri publice Americano-Israeliene), este o creaţie a reţelei Soros. Cel care furnizează activiştii care lucrează la JStreet este partidul din umbră al miliardarului S. Daniel Abraham, fost membru al Grupului Internaţional de Criză al lui Soros. Banii lui Soros au fost foarte bine ascunşi în birocraţia documentelor.

Este evident că atitudinea lui Barack Obama faţă de Israel şi de Benjamin Netanyahu a fost modelată de păpuşarul său. El preia instrucţiuni de la Partidul din Umbră, acea reţea de organizaţii private care controlează acum politicile Partidului Democrat si care urmăreşte obiective ce nu sunt discutate deschis în public. Aceste obiective întruchipează o ostilitate fundamentală împotriva instituţiilor americane şi chiar împotriva suveranităţii americane ca naţiune.

O mare parte a puterii Partidului din Umbră constă în ignoranţa publicului privind existenţa şi scopurile sale, precum şi în abilitatea sa de a-şi ascunde radicalismul în spatele retoricii politice obişnuite a Washingtonului. Interviul recent al lui Obama de la 60 minutes a fost tipic pentru abilitatea sa de a nu spune nimic atunci când pare să spună ceva. A menţionat chiar că unii dintre criticii săi republicani îl numesc socialist ! Nici măcar nu a negat acest fapt ci pur şi simplu a presupus că, dacă cei mai mulţi observatorii ai săi s-ar aduna şi ar discuta, ar ajunge la concluzia că o astfel de acuzaţie adresată conduitei sale politice este complet ridicolă.

Cu toate acestea, singurul guvern din lume care doreste să demaşte existenţa Partidului din Umbră şi modul în care acesta îşi foloseşte puterea ascunsă este guvernul conservator israelian. De aceea adoptarea legii transparenţei finanţării ong-urilor este o măsură extrem de importantă pentru a prezenta întregii lumi şi în mod particular americanilor modul în care lucrează Partidul din Umbră. Iar acesta este un motiv în plus pentru care Soros vrea să scape de Netanyahu.
 

Un cititor al articolului de la FrontPage a scris acest comentariu:

New Israel Found este susţinut şi finanţat de George Soros şi de mulţi evrei americani. Ei au organizat campania de închiriere de corturi pentru a înşela opinia publică, cu scopul de a ataca guvernul israelian. Unde, când şi cum va fi următorul atac nu se ştie încă, dar cu siguranţă urmează încă multe. George Soros este inamicul cel mai periculos pe care îl are Israelul, pentru că încearcă să distrugă statul Israel prin organizaţiile sale non-profit. El a folosit aceleaşi tehnici în Asia utilizand viclenia pentru a crea haos. Israel Resource News Agency confirmă acest lucru: "Arabii israelieni din Galileea sunt hotărâţi să intimideze mii de evrei pentru a-i face să părăsească Galileea. Un oficial al New Israel Fund vrea ca Israelul să dispară.

Astfel, în cazul în care un guvern republican conservator va lua puterea la Washington în ianuarie 2013, primul act al Congresului ar trebui să fie o investigaţie completă, de amploare, a Partidului din Umbră şi a activităţilor sale clandestine din Statele Unite ale Americii.

Exercitarea furtului, a camuflării banilor, a mitei, a intimidării pentru a obţine puterea politică de la Washington ar trebui să fie prezentate publicului arătând ceea ce este de fapt : o corupţie masivă a procesului politic. Numai prin adoptarea propriei noastre legi a transparenţei vom fi în măsură să protejăm americanii de tipul de fraudă şi înşelăciune care a dus la preluarea de către socialişti a puterii la Casa Albă.

http://www.thenewamerican.com/reviews/opinion/item/10905-the-george-soros-plot-to-destroy-israel

Gramscismul tehnologic, sau cum putem combate monopolul ideologic al ''rupturii cu trecutul"

Prioritate de Dreapta



via INFORMAȚII NECESARE

CE SE POATE FACE : Douăsprezece idei de bază despre cum să facem ca opinia noastră să fie transmisă și recepționată corect (granscism tehnologic)

l'info nationaliste: Douze thèses pour un gramscisme technologique

„Zi de studiu” cu tema „Re-Informarea” in data de 25 octombrie 2008, organizată de către Fundaţia Polémia, la care au fost prezentate comunicarile si concluziile lui Jean-Yves Le Gallou.

Numele acestei comunicari ma duce cu gandul la un dublu memento istoric :

Mai intai evocarea lui Antonio Gramsci, un intelectual al partidului comunist italian din anii 1920, cunoscut pentru lucrarea sa "Scrieri din închisoare", in care se intreaba de ce nu incepe revoluţia mondiala anunţata de Marx si de ce continua sa se mentina instituţiile capitaliste.

Pentru Gramsci, supremaţia burgheziei poate fi explicata prin forta acesteia si in mod special prin consimtamantul proletariatului privind "hegemonia culturala" a acesteia. Potrivit lui Gramsci, pentru ca o oligarhie dominanta sa-si impuna directia si punctul de vedere intr-o societate este nevoie ca valorile si viziunea ei asupra lumii sa prevaleze.

Aceasta conceptie metapolitica a fost reluata în anii 1965/1985, de catre curentul Noua Dreapta, pentru care lupta de idei a prevalat în bătălia politică. "Le Figaro Magazine" pe timpul lui Louis Pauwels a fost vârful de lance al acestei strategii mass-media, pana cand a fost "normalizata" de puterea publicitatii care a transformat-o intr-un produs de o tristete banala.

Mi s-a parut interesant sa proiectez aceasta privire metapolitica asupra situatiei actuale şi sa examinez diferitele mijloace pe care noile tehnologii le pot oferi în lupta împotriva ideologiei dominante. Cu aceasta ocazie am dezvoltat douasprezece idei principale pentru informarea corecta a populatiei folosind tehologia actuala (granscism tehnologic)

Teza nr. 1: In zilele noastre, instrumentele folosite pentru influenţarea opiniei publice nu au fost niciodată atât de puternice.

În primul rând, pentru că timpul petrecut la televizor în Franţa de astăzi reprezintă aproape 20% din starea de veghe a compatrioţilor noştri (40% din timp la muncă şi transport) şi pentru că producătorii de televiziune se servesc de informatii pentru a transmite opiniile lor si de divertisment pentru a promova valorile lor (sau anti-valori).

Apoi, pentru ca sumele  cheltuite pentru comunicare şi publicitate nu au fost niciodată mai importante, reprezentand în prezent cateva procente din produsul intern brut (PIB). Publicitatea şi comunicarea nu promoveaza numai produse comerciale sau politice, ci vehiculeaza de asemenea, imagini şi valori.

Televiziunea, publicitatea şi comunicarea sunt foarte eficiente in influentarea opiniei publice, intrucat actioneaza mai ales prin intermediul emotiei decat prin cel al ratiunii.

Si in cele din urmă, pentru a completa dispozitivul „totalitarismului soft”, şcoala si firmele (companiile) sunt si ele mobilizate în serviciul conformismului dominant.

Teza nr. 2: Aceste mijloace de influenţă au fost folosite de către elitele dominante pentru a impune o ideologie a rupturii cu traditiile trecutului.

La inceputul secolului al XX-lea, autori importanti s-au preocupat de revolta maselor (Ortega y Gasset). In ultimii 40 de ani asistam la revolutia elitelor. Pentru Christopher Lasch este vorba de elitele economice, mediatice si politice care impun ideologia  rupturii cu trecutul.

Pentru Polémia, http://www.polemia.com/index.php, "tirania mass-media", impune celula de detentie a ideologiei dominante cu cele patru dogme, si anume:

1.beneficiile globalizării
2 ruptura de traditii
3.stânga prezentata ca avand o filozofie de viata mai bună decât dreapta
4.anti-rasismul şi culpabilizarea popoarelor

Teza nr. 3: Ideologia  corectitudinii politice nu este numai dominantă, ci a devenit de asemenea si ideologie unică.

Se spune ca „cea mai mare viclenie a diavolului este aceea de a-i face pe altii sa creada că el nu există". Forta ideologiei corectitudinii politice este ca a impus ideea că dezbaterile ideologice sunt depăşite. Dar, aşa cum a observat intr-o maniera fina Dominique Venner in « Le Siècle de 14 », noi nu trăim într-o societate a-ideologică, ci într-o societate saturata de ideologie si anume de o ideologie unică.

Din aceasta cauza nu mai exista  dezbatere ideologica  în mass-media. Aceasta exprima numai opiniile celor care respecta canoanele ideologiei unice.

Începând din anul 1968, în decursul a patruzeci de ani, pe fondul unei represiuni judiciare si a banarii intelectuale, politice sau mediatice, libertatea de opinie si diversitatea de exprimare n-au incetat să fie reduse.

Teza nr. 4: Apariţia şi dezvoltarea Internetului schimbă datele jocului în lupta de idei.

"Revolutia elitelor" a fost impusa oamenilor prin intermediul mass-mediei centrale: televiziuni, radiouri şi ziare importante. Modul lor de funcţionare este vertical: informaţia pleaca de la un emiţător şi coboara catre un receptor.

Internetul inverseaza raportul de forte dintre dintre centru şi periferie. In Internet toata lumea este in mod alternativ atât receptor cat şi transmiţător.

Monopolul presei este astfel spart. Jean-Paul Cluzel, presedinte la Radio France, se declară dezamăgit în "Les Echos" din 14 octombrie 2008: "Pe siturile de Internet, internautii, în special tineri, gasesc informaţiile brute pe care le consideră mai obiective şi mai corecte decat cele furnizate in mas media centrala.”

Mai multe caracteristici ale Internetului contribuie la spargerea monopolului ideologiei unice difuzate de hiperclasa  mondială:

- În primul rând, Internetul permite extinderea conversatiei private care, prin natura sa, este mai libera decât vorbitul in public; folosirea  pseudonimelor chiar întăreste această atitudine iar tabuurile impuse in viata de zi cu zi sunt mai puţine sau chiar deloc in Internet.
- Apoi, Internetul permite propagarea virala de mesaje, propagare ce poate fi extrem de rapida si care adesea poate constrange mass media centrala sa furnizat informatii care au fost initial ocultate.
- În cele din urmă, motoarele de căutare nu au ( încă ) conştiinţa politica, ele sunt neutre: un fapt sau o analiza nonconforma are o buna speranţă de viaţă şi de dezvoltare pe Internet.

Teza nr. 5: Internetul este un instrument pentru mobilizarea majoritatii tăcute împotriva elitelor, este o ustensila incomparabila a democraţiei directe.

Utilizarea si consecinţele politice ale Internetului merită să fie analizate intr-o maniera profunda, în special cu privire la experienţele străine, dar timpul nu mi-a permis să efectuez acest studiu.

În ceea ce priveşte experienţa franceză, trei lecţii pot fi totusi retinute ca ipoteze provizorii :

-În alegerile prezidenţiale sau parlamentare, jocul de imagine (al oamenilor sau al formatiunilor politice) impus de către mass-media centrala ramane determinant;
- Într-un referendum, ansamblul luarilor de poziţie politice, patronale, sindicale,  intelectuale şi culturale exprimate în mass-media pot fi invinse  prin breşa unei opinii divergente, transmisă pe internet. Este ceea ce s-a  întâmplat 29 mai 2005, la referendumul asupra Constituţiei Europene (respinsa de francezi);
- În acţiunile locale, Internet-ul poate face sa izbucneasca contradictia intre asa zisa "revolutie a elitelor" favorabila rupturilor de trecut şi dezrădăcinarii şi opinia  majoritara care in general nu doreste acest lucru. Aceasta poate servi pentru a impinge catre refuz o subventie  catre un grup de "rap" sau pentru condamnarea unei  atitudini  prea indulgente  privind stabilirea unei tabere ilegale de nomazi: astfel decidentul nu primeşte numai instrucţiuni - tacite sau explicite, venite de la pretinsa "autoritate morala" – ci este supus de asemenea presiunii venite din sens contrar, a majoritatii tacute de pe internet;

Aceasta este unul dintre marile merite ale mişcarii „ Identitarilor” care au teoretizat si au pus si in practica această abordare.

Teza nr. 6: Internetul este un mijloc de a ne elibera de tirania mediatica si de a construi reflexia sa intr-o maniera independenta.

Ideologia unica nu se  impune numai prin presiunea omniprezenta asupra spiritelor. Ea se impune si prin eliminarea pur si simplu a concurentei: în mass-media centrală, gândurile (şi acţiunile) dizidente sunt tratate fie prin tăcere fie prin demonizare, dilema pentru non-conformisti fiind urmatoarea: sa nu existe mediatic sau sa ajunga in media audiovizuala ca un „agent al răului" si eventual, in cele din urmă, sa se pocaiasca.

Acest fenomen este chiar mai pervers, intrucat structureaza reprezentarea şi acţiunea disidenţei, obligând-o să aleagă între „curaţarea”  exprimarii (ceea ce va face subiectul neinteresant) şi provocare (care da o viziune caricaturala oamenilor şi ideilor, în special atunci când se repeta).

Internetul permite constructia reprezentarii si gândirii acţiunii disidente, in alt mod decat în strictă dependenta de mass-media centrala. Internetul face posibil un demers intelectual independent de presiunea mediatica.

Teza nr. 7: Internetul este o modalitate de a ocoli linistea mediatică şi de a readuce gustul acţiunii.

Adversarii ideologiei unice sunt uneori demobilizati: "la ce bun"-ul contribuie la demobilizare. Se intreaba: de ce sa reflectam sau să acţionam pentru ceva necunoscut de nimeni ? La ce serveste sa produci un text daca nu e publicat ? La ce serveste sa conduci o operaţiune, daca nu este relatata ?

Internetul ocolește tăcerea mass-mediei centrale: autorul unui text devine propriul sau editor; organizatorul unei acţiuni devine propriul său narator; şi dacă ceea ce s-a spus sau s-a făcut o merita, difuzarea va fi larg asigurata prin răspândirea virala.

Desigur, acest lucru se va intampla mai degraba pe reţelele locale decat pe cele naţionale sau globale. Dar exista o multitudine de retele mici care valoreaza mai mult decat o mare inactiune !

Pe victoriile mici se pot  construi şi structura reţelele ce vor fi disponibile  pentru alte bătălii.

Teza nr. 8: Internetul este o modalitate de a lupta impotriva  demonizării.

Aş dori să evoc aici cu prudenţă un subiect despre care știu puţin şi care va trebui si el sa fie aprofundat: web 2.0, reţelele sociale, cum ar fi "Facebook".

Sunt uşor de discernut  limitele şi/sau dezavantaje acestor tipuri de retele:

- permit accesul tuturor la mediatizarea vietii private a personalitatilor din lumea spectacolului, politicii, sportului http://fr.wikipedia.org/wiki/Peoplisation. Cu toate minusurile sale, dintr-o asemenea promovare sunt sanse mari sa rezulte o mediatizare de bază cu mult mai sănătoasă decât cea realizată de mass media elitelor decadente.

- permit o mare vizibilitate şi deci o mare trasabilitate a vietii participanţilor cu scopul iesirii lor de anonimat. In acelasi timp web 2.0 deschide accesul profilurilor locale intelectuale sau profesionale, care pot fi usor antrenate (şi, prin urmare, eventual mobilizate) prin intermediul e-mailului.

Orice medalie isi are reversul său: pot exista persoane incluse într-o reţea socială care comunica anumite preferinţe personale divergente de ale celorlalti. In acest caz riscul demonizarii este cel mai mic, deoarece ideile (sau acţiunile) disidente sunt încorporate într-o persoană, fiind mai greu de demonizat vecinul apropiat decat cel îndepărtat.

Inradacinarea  locala a fost întotdeauna o modalitate de a limita "demonizarea". Acest lucru este adevărat atat în lumea virtuală a internetului cat şi în viaţa reală.

Teza nr. 9: Creşterea conţinutului disponibil pe internet, prin mobilizarea tuturor generaţiilor şi postarea cu precadere a studiilor, a articolelor critice, a analizelor pe diferite subiecte.

Prezenţa şi modurile de exprimare pe internet variază in mod natural în funcţie de vârstă. Dar toate generatiile sunt susceptibile sa fie  mobilizate de activismul cibernetic.

Există, de asemenea, un mesaj ce trebuie transmis oamenilor care se ocupa cu scrisul traditional: Internetul nu este un concurent, ci complementul cartii sau al revistei.

Editarea clasica isi păstrează locul său pentru ca este mult mai confortabila la lecturat si mai potrivita textelor lungi, considerandu-se adesea ca le valorizeaza mai bine. În starea actuală de lucruri, internetul nu este destinat să înlocuiască eseul sau articolul de fond in forma tiparita.

Este regretabil faptul că multe texte interesante, importante sau fundamentale, nu sunt inca disponibile pe Internet. Argumentele malthusiene – „să protejam creațiile cu plată” - utilizate în mod obişnuit împotriva postarii pe internet nu sunt admisibile:

- in primul rând, pentru că in materie de eseuri şi critică de idei nu există modele economice care sa fie viabile din punct de vedere comercial;
- pentru că vizibilitatea pe Internet permite adesea accesul la clienţi noi care platesc informatiile de care au nevoie;
- deoarece punerea la dispozitie a unui text pe Internet îi permite acestuia să-si  găsească o viaţă nouă, precum si o distribuţie noua;
- in cele din urmă, pentru că postarea de texte suplimentare pe Internet creşte volumul de conţinut al siturilor precum si numarul referintelor la ele pentru accesarea acestor texte.

Dupa cum se vede, in lupta de idei exista acum un câmp de expansiune in care merita sa se investeasca: postarea pe internat a textelor care se gasesc doar in forma tiparita in vederea difuzarii lor digitale.

Teza nr. 10: Trebuie dusă bătălia pentru o informare corectă

Spre deosebire de adevărurile religioase şi de cele ştiinţifice, in materie de informatie si de reinformatie exista doar adevaruri relative. Nu exista informaţie brută în mod absolut, aceasta fiind mereu "cotită".

În lupta de idei şi informaţii scopul nostru nu este de a impune punctul nostru de vedere, ci dorim pur si simplu ca acesta sa fie auzit. In rezumat, dorim sa reintroducem pluralitatea într-o lume dominată de ideologia unică. Sunt posibile multe actiuni individuale in acest domeniu, efectuate de la propriul computer: facand zilnic comentariile la articole aparute in ziarele importante sau completand enciclopedia colaborativă Wikipedia. Aceste operaţiuni trebuie facute cu inteligenţă şi nuanţă: nu inseamna sa inlocuim o opinie cu alta ci să reprezentam lucrurile in pluritatea lor sau sa reparam omisiunile.

Astfel, pe Wikipedia acţiunea cea mai utila nu este sa se schimbe ceea ce este deja expus, purtand polemici nesfarsite privind subiecte controversate, ci operatiunea cea mai performanta este sa se faca cunoscuti autorii ignorati sau incomplet prezentati, teze, teorii, idei  insuficient dezvoltate. Sunt atat de multe spatii goale ce trebui completate cu informatii !

În mod similar, este posibil să se "hrănească" site-ul de vânzari Amazon cu critici pozitive la recenziile cărților care par recomandabile. Din nou, acest lucru trebuie să se desfăşoare într-un spirit de reinformare (a le face cunoscute) şi nu de propagandă (impunand cu forta un asa-numit ”adevăr”).

Teza nr. 11: Dezvoltarea sinergiilor si explorarea posibilitatilor de realizare a unui site profesionist de reinformare.

Arhitectura Internetului se pretează la logica gratuitatii, voluntariatului si a cooperarii. Siturile-sursa alimenteaza siturile majore care sunt ele însele retransmise de o multitudine de site-uri re-emiţătoare, de specialitate sau localizate.

Aceste site-uri trebuie să fie capabile să menţină legături complexe între ele, fără a fi afectate de temerile legate de demonizarea realizata prin contaminare; bineintes ca în acest domeniu nu este interzis un anumit grad de precauţie, dar o naturalete decontractata si asumata este preferabilă unui exces de pudibonderie.

Nu ideologia dominantă va dicta relatiile sau legaturile noastre digitale.

Aici, tăria noastra morala trebuie să fie în serviciul eficacitatii. În mod similar, un portal identitar european, astfel cum a sugerat Javier Ruiz Portella, http://www.elmanifiesto.com/, impune găsirea de modalităţi de a oferi o culegere de articole traduse în spaniolă, italiană, franceză,engleză şi germană.

In bătălia de informaţii pe Internet, sustinatorii corectitudinii politice avanseaza si ei pionii lor: reviste-info online etc., precum Backchich-info, Mediapart sau Rue 89, isi fac si ele aparitia.

Dar este posibil si pentru noi acest lucru ?

Pentru a face sa functioneze un adevarat jurnal generalist  capabil sa acopere cu ştiri în mod regulat şi în mod serios actualitatea ar trebui  cel putin o duzina de angajati permanent, deci de salariati.

Există un model de afaceri viabil pentru acest proiect, stiind că nu trebuie sa se bazeze nici pe abonamentul platit (nu este in spiritul internautilor) nici pe publicitatea comercială tradiţională (privativa de libertate) si nici pe pietele de complezenta (nici de dorit si nici posibile).

Ce resurse putem lua în considerare atunci ? Sponsorizări, donaţii şi abonamente voluntare, pe de o parte; link-uri comerciale Google, pe de altă parte; vânzările de produse (inclusiv cărţi), în cele din urmă.

Este posibil un echilibru economic şi comercial în aceste condiţii?

Nu ştiu, dar cred că întrebarea merita sa fie pusa si studiata. Şi  propun sa avansam ideea unui fond de dezvoltare pentru mass-media  identitara sau un fond de dezvoltare a reinformarii.

Teza nr. 12: Utilizarea dezvoltarii  radioului digital.

Radioul digital terestru va aparea curand. Chiar daca va antrena costuri suplimentare, acesta oferă în cele din urmă o tripla oportunitate, pentru ca reinformarea se poate realiza nu numai pentru stirile transmise la buletinul informativ ci si pentru toate celelalte actiuni. Radioul digital înseamnă:

- oportunitatea extinderii acoperirii teritoriale a unui radio astfel incat sa poata sa ajunga a fi ascultat de 80% din populaţie;
- posibilitatea ascultarii acestui radio in orice loc: masina, tren, metrou, datorita unui terminal portabil, de buzunar

- posibilitatea unui ascultător de a opri si apoi de a relua o emisiune.

Concluzii

Nu sunt naiv.
Nu cred în lozul mereu castigator.
Cunosc tentativele de cenzura si represiune din Internet.
Ştiu de asemenea ca acest instrument minunat poate fi folosit de asemenea ca scuza pentru pasivitatea omului din spatele ecranului.

Si vad in acelasi timp cum cei puternici investesc in Internet asa cum investesc si in alte domenii avand avantajul abundentei financiare.

Cu toate acestea, desi timp de patruzeci de ani presiunea ideologiei dominante, ideologia-papagal, n-a incetat sa se consolideze, Internetul  poate răsturna datele problemei:

- in primul rând, pentru că este un instrument care preia "timpul disponibil al creierului" de la mass-media centrala. Este întotdeauna mai bine decât nimic!
- apoi, pentru că este o armă utilizata de cel slab contra celui puternic;
- in cele din urmă, pentru că este o armă în serviciul minorităţilor active, care sunt cele care fac istoria.

Eu sper deci, ca tabara libertaro-identitara sau comunitaro-conservatoare sa folosesca internetul prin intermediul tuturor generaţiilor.

Nu ma pot opri sa nu fac o paralela între apariţia internetului în 1995 şi creşterea treptată a mişcărilor populiste din Europa: Suedia, Norvegia, Danemarca, Ţările de Jos, în Flandra, Elveţia, Austria, Italia şi chiar, mai recent, în Marea Britanie şi Irlanda.

Nu ma pot opri sa interpretez in maniera optimista rezultatele alegerilor recente din Austria. Populatia de 16/18 ani este cea care petrece mai puţin timp la televizor şi mai mult timp on-line: ea a adus peste 50% din voturile celor două partide populiste, care întruchipează libertatea şi valorile tradiţionale din Austria. Nu strica o veste bună!

Jean-Yves Le Gallou http://www.polemia.com

http://infonatio.unblog.fr/2012/05/04/douze-theses-pour-un-gramscisme-technologique/
 

*   *   *

Romanii sint siliti sa aleaga intre adeptii aservirii fata de Mafia interna si adeptii aservirii fata de grupuri de interese si propaganda externe. (…) ”Ciocnirea” amintita o capcana, in care cele doua parti fac capital reciproc din denuntarea nocivitatii adversarului : baronii semnaleaza (cind au nevoie) vinderea tarii si cei aserviti extern semnaleaza crimele baronilor (cind au nevoie). Alteori, cele doua parti concurente (nu adverse) se aseaza la masa verde, pentru a cade la pace, impartindu-si prada si teritoriile. Vrem sa deschidem ochii romanilor asupra acestui joc. Asta le va permite sa-l depaseasca , redesenind linia frontului - intre patriotii completi si tandemul baroni locali/arendasi pentru straini.

Ce s-ar putea face

a. Trebuie sa cucerim canale eficace de informare a populatiei.
b. Sa ocupam avant-posturi in radio-televiziunea si presa existenta.
c. Sa infiintam posturi de televiziune de contestatie, cu acoperire nationala.
d. Sa redeschidem posturi de radio ca “Europa Libera”, dar care sa fie de data aceasta doar ale noastre, nu ale unor puteri care sa le poata orienta si inchide conform altor agende.
e. Sa luam pozitie public, peste tot in lume; sa facem valuri cit mai vizibile si contagioase.
f. Sa antrenam in protest romanii iesiti afara, deci scapati din corsetul mediatic intern.
g. Sa ne explicam celor de alaturi, ca sa ni se alature cit mai multi, din aproape in aproape.
h. Sa cooperam cu “luptatorii explicationali” raspinditi in toata Romania.
i. Sa pornim si sa intretinem curentul de A.E.R prin Internet, arma cea mai greu de parat.

(gândește.org: Pe cine așteptăm ca să ne arate calea ?)


INFORMAȚII NECESARE: Re-Informarea


O introducere în tehnicile de manipulare, dezinformare si persuasiune - 5/11/2012

1001 motive ca sa nu fim " nemţi "

Extrase traduse din articolul : 

My Warning to America

Preluare de pe News Reload.
Publicat de “Gates of Vienna” de către Baron Bodissey, reprezentând discursul susţinut de Elisabeth Sabaditsch-Wolf, militantă austriacă pentru drepturile omului în cadrul unei conferinţe organizate de către asociaţia “ACT  For America !” pe 28 iunie 2010, în Virginia-SUA (oraşul Alexandria).
Voi începe discursul spunându-vă trei povestiri :
Prima povestire : în vremea adolescentei am trăit în Chicago şi a trebuit să fac liceul acolo. La acea vreme nu am înţeles de ce, ca cetaţean austriac, a trebuit să învăţ Constituţia Americii (care nu era ţara mea), dar pe care am fost nevoită s-o studiez din greu pentru ca să pot absolvi şcoala.  
A doua povestire : cu câteva săptămâni înainte a vorbit în faţa unui grup de colegi despre una din experienţele vieţii mele şi anume cea referitoare la Islam, explicând de ce am ajuns să fac ceea ce fac acum, adică să militez pentru drepturile omului. Am fost  şocată când  am constatat “îndoctrinarea severă” la care sunt supuşi copiii la şcoală inoculându-li-se zi de zi idea conform căreia creştinii sunt răi din cauza Cruciadelor duse în Evul Mediu şi a războaielelor din Irak şi Afganistan, iar Statele Unite ale Americii sunt diavolul pe Pământ. Mi-am dat seama  că trebuie să le explic acestor copii ca ei n-au nici o vină pentru evenimentele petrecute de-a lungul istoriei şi că trebuie să înceteze imediat să se mai autoinvinuiască. Ceea ce pot face este doar să înveţe din istorie.  
A treia povestire este despre amintirile unei alte austriece în vârsta de 84 de ani, emigrantă din Austria în Statele Unite care se numeste Kitty Werthmannin şi care a fost martor ocular la felul în care Austria a cedat în faţa lui Hitler în anii 1930. Hitler n-a venit pur şi simplu în Austria, cu tancurile. Anii ’30 au reprezentat în Austria o perioadă grea, plină de falimente şi de şomaj. Partidele politice se luptau între ele ca într-un război civil. Era normal ca austriecii să se uite puţin mai sus la vecinii lor de la nord, adică la nemţi. Şi ce au constatat ? Că acolo viaţa era organizată, armonioasă, fără şomaj şi falimente, iar nivelul de trai era ridicat. Hitler îndeplinise toate promisiunile pe care le făcuse. În acest fel, când acesta a venit in Austria a fost votat cu un procent incredibil de 98%. Ţara a fost pur şi simplu anexată Germaniei, iar Hitler a fost numit conducătorul ei.
Din acel moment Austria a început să înţeleagă ce înseamnă : lege şi ordine, forţa de muncă ocupată integral, naţionalizarea educaţiei (fără nici un fel de educaţie religioasă), îndoctrinarea politică a tinerilor, restructurarea familiei prin “day care” etc. 
Calitatea asistenţei medicale precum şi întreprinderile private mici au avut însă de suferit. Hitler a instituit protecţia consumatorului prin care numea alimentele care erau permise a fi cumpărate şi consumate şi care indica ce magazine erau acceptate.Capitalismul industrial a fost pur si simplu îngheţat. Au apărut din ce în ce mai multe “agenţii” care supravegheau afacerile private. Cel mai important lucru, însă, a fost faptul că n-a mai existat libertatea de exprimare. 
Oricine spunea ceva împotriva guvernului era arestat. Totalitarismul nu a venit imediat. A fost nevoie de cinci ani, din 1938 pâna în 1943, pentru instalarea deplinei dictaturi. Numai atunci oamenii au început să înţeleagă ce înseamnă dictatura. Dacă aceasta ar fi venit peste noapte, cu siguranţă că austriecii ar fi luptat împotriva ei. A fost însă vorba de o evoluţie graduală către dictatură, în care statul s-a erodat încetul cu încetul, şi odată cu el şi libertatea oamenilor. 

Vă intrebaţi de ce povestim aceste lucruri acum şi aici ? 

Pentru că povestea doamnei Werthmann este foarte actuală şi poate descrie perfect situaţia existentă nu numai in America dar şi in Europa şi în Austria în mod special in zilele noastre. Istoria se repetă : 
- Rata ridicată a şomajului? Puteţi verifica.
- Războiul civil între partidele politice ? Cu siguranţă - în sens verbal.  

În zilele noastre ne confruntăm din ce în ce mai mult cu o lipsă a discursului de tip clasic. Lucrurile stau exact aşa cum spune Melanie Phillips în noua sa carte : “The world turned upside down” (Lumea s-a răsturnat cu fundul în sus)   
Disidenţa este etichetată ca patologie. Homofobia, xenofobia, islamofobia – sunt calificate ca fiind pur şi simplu fobii sau frică iraţională care aduce chiar prejudicii. Există chiar şi acuzaţii făţişe de nebunie. Toate acestea sunt arme utilizate mai ales de mişcările totalitare. Absolut tot ceea ce se opune stângii la nivel internaţional este ignorat, negat sau explicat confuz pentru că dacă se admite măcar un strop din acest adevăr s-ar ajunge la prăbuşirea întregului edificiu. 
Oricine se opune minciunii de stânga şi subliniază adevărul este catalogat ca fiind “radical de dreapta” şi etichetat drept fascist. În acest fel, adevărul în sine este demonizat. Cu cât adevărul spus este mai mare, cu atât cel care-l spune devine mai demonizat. Puteţi verifica. 
În 1994, un enorm procent de 66,6% dintre austrieci au votat pentru aderarea Austriei la Uniunea Europeană după o campanie nemaintâlnită în istorie de spălare a creierelor populaţiei, prin care se inducea ideea că nu exista o altă alternativă de supravieţuire decât prin aderarea la UE. Astfel, votanţilor austrieci li s-a spus că aderarea la UE va aduce un mare număr de locuri de muncă, practic o ocupare totală a forţei de muncă. Că nu va mai fi nici un fel de discriminare. Că multiculturalismul va face ca toţi cetăţenii să fie egali. Şcolile publice nu vor mai face educatie religioasă (cu excepţia celei musulmane). Îndoctrinarea politică “Pro–UE” a fost extrem de eficientă, în mod special în rândul studenţilor de la universitaţi, care în acest moment sunt educaţi în ideea că UE este cea care va rezolva problemele tuturor, că are o putere imensă şi că fără UE va fi dezastru şi război. Unii politicieni chiar etichetează ideile critice faţă de UE ca fiind chiar “teroriste”.
 UE a avut de asemenea un rol esenţial în introducerea unui nou concept de familie – ideea că “părinţi” nu mai înseamnă neapărat un barbat şi o femeie...   
Dar cea mai importantă trăsătură a zilelor noastre este că nu mai există libertatea de exprimare. Dacă cineva îndrăzneşte să spună ceva împotriva curentului propovăduit de UE, imediat îi sunt distruse cariera şi reputaţia, fiind calomniat şi catalogat ca fascist şi nazist.Melanie Phillips explică acest fenomen în cărţile ei aratând că : "J L Talmon a identificat în 1952 conceptul de democraţie totalitară care e caracterizat drept o dictatură bazată pe ideologia şi entuziasmul maselor".   
În plus, aşa cum creştinismul medieval - ca de altfel şi islamismul contemporan – elimină disidenţii prin lichidare sau prin convertire, şi liberalii occidentali realizează acest lucru prin ostracizare socială şi discriminare juridică. 
Este un fel de Inchiziţie laică în care marii inchizitori pot fi găsiţi în cadrul “INTELIGHENŢIEI “ - din universităţi, mass-media, reprezentanţi ai legii, clasele politice şi profesionale - care nu numai că au subminat în mod sistematic baza fundamentală a societaţii occidentale, dar sunt puternic angajaţi în încercarea de a suprima orice rezistenţă sau semn de protest. Să nu uităm aici să subliniem şi influenţa exagerată pe care o au asupra culturii noastre doctrine ca : anti-imperialismului, multiculturalismul, feminismul, ecologismul, protecţia mediului înconjurător şi altele asemănătoare. Ele formează un fel de ortodoxie irevocabilă, de necombătut în mediul academic, care a devenit astfel tabăra de bază pentru un lung marş în interiorul instituţiilor societăţii, pe care le-a colonizat cu un succes absolut uimitor. Centrul de greutate al politicii a fost schimbat, astfel încât orice persoanăcare nu împărtăşeşte valorile de mai sus este definită ca ”extremistă”. Phillips mai adauga că mai există o situaţie, şi anume a celor care doresc să-şi manifeste libertatea de a limita comportamentul anarhic al altora pentru a evita posibile daune. Şi acestora a început să li se nege această libertate.Viena nu este un oraş al cizmelor şi al zvasticilor, după cum a fost catalogat de cineva, ci este un oraş prosper, paşnic şi civilizat. Din păcate, doar la prima vedere. Pentru că există o alta Vienă, cea care include ariile locuite de majoritatea musulmanilor, care are resentimente care hrănesc marea criminalitate şi şomajul ridicat, reprezentând rezultatul lipsei de voinţă a tinerilor musulmani care nu pot sau nu vor să absolve învăţământul obligatoriu.
În schimb, establishmentul preferă să privească din alt unghi aceastăsituaţie, criticând în mod constant pe cei care îndrăznesc să susţină valorile şi idealurile democratice.  
Eu sunt  unul dintre aceşti oameni, şi am fost etichetată ca fiind o fanatică de dreapta, pentru că îndrăznesc să vorbesc împotriva practicilor musulmane şi cele ale Shariei în Europa. Acestea sunt incompatibile cu valorile seculare şi liberale din societăţii occidentale. Ca să închei ciclul, vă implor să apăraţi Constituţia şi principiile ei şi în mod special libertatea de exprimare, separarea bisericii de stat, şi Carta drepturilor cetaţenilor. Nu le-am apreciat la adevărata valoare în anii 80, dar acum îmi dau seama de importanţa şi valoarea lor. Trebuie să ne deprogramăm tinerii noştri îndoctrinaţi, să-i învătăm ce înseamnă respectul de sine şi al propriei istorii, în loc să se simtă vinovaţi. Şi să nu uitaţi niciodată că datorită acestei constituţii America este una dintre cele mai faimoase ţări ale lumii.

Nu acceptaţi să vi se ia libertatea  !

 Pentru că fară America, nu mai există alt loc în care să ne mai ducem...