Prioritate de dreapta
Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):
Cei
ce preiau cu detaşare sau resemnare realitatea rânduielilor de tip
centru-periferie din cadrul UE, încercând a se face chiar a nu le vedea,
au mai primit un pumn direct în faţă exact din partea celor cărora le
spun “partenerii noştri europeni” pe când aceştia îi tratează ca pe
nişte vasali, dacă nu pur şi simplu ca servitori. În urma deciziei fără
echivoc a corifeilor din centru, care, în ciuda disensiunilor dintre ei
însişi, se înţeleg de minune când e vorba de statutul periferiilor,
Grecia a fost forţată să înceapă a-şi retrage băncile (prin vânzare sau
chiar demolare) din periferiile vecine (anume de prin ţările balcanice,
inclusiv România). Cu alte cuvinte, adevăraţii colonialişti din centrul
UE au stabilit că nu mai pot tolera printre ei colonialişti intruşi de
la periferii, punând capăt unei rătăciri democratice de câţiva ani.
În
euforia generată de extinderea spre Est a UE, grecii, profitând de
această euforie şi folosindu-şi dibăcia comercială dintotdeauna, au
preluat poziţii economice în zona periferiilor limitrofe lor. Sectorul
bancar a fost o piesă importantă, căci grecii în alte industrii nu prea
dispuneau de pârghii. Au găsit, vorba lui Caragiale, şi ei faliţii lor
în acest sector, alde România, Bulgaria, Serbia. A venit însă curând
aşa-zisa criză şi lucrurile au fost aduse rapid pe făgaşul nealterat
centru-periferie. S-a spus că, în încercarea de a-şi finanţa ieşirea de
la periferie, grecii s-au îndatorat masiv. Nu te poţi însă îndatora
decât dacă este cineva să te împrumute. De fapt, băncile private germane
şi franceze au împrumutat disproporţionat statul grec, ştiind că oricum
statul german şi statul francez le vor asigura spatele. Si, încă o dată
de fapt, acesta era în fond scenariul! La scadenţă, statul german şi
statul francez, alături de alte state din centrul UE, au intervenit! Dar
nu pentru a salva statul grec, ci pentru a salva băncile proprii. Iar,
în contul sumelor îndreptate chipurile spre Grecia, aceasta a fost
obligată pentru rambursare să-şi vândă mobila din casă. Neexistând prea
multă mobilă, vânzările ajung în cele din urmă la insule. Asta-i piesa!
Asta-i soarta periferiilor! Si, până la ultimele dintre insule,
colonialiştii adevăraţi din UE au decis ca, înainte de toate, rătăcirea
bancară colonială grecească să fie lichidată!
Pentru
un român, ideea de a apela la o bancă spre a contracta un credit este
ruinătoare, deoarece băncile existente în ţara lui – cam toate străine –
practică un colonialism cămătăresc deplin, cu cele mai mari marje de
dobânzi din lume, justificate neobrăzat pe seama riscului de ţară!
Băncile greceşti s-au înregimentat şi ele în aceste marje de dobânzi:
aceeaşi cămătăreală la creditele acordate, aceeaşi bătaie de joc la
onorarea depozitelor! Aşa că nici o pagubă că sunt alungate din România.
Aici
este vorba însă de altceva. De ce băncile greceşti să n-aibă dreptul de
a ne cămătări şi băncile austriece să aibă?! În numele căror criterii?!
Când este vorba de teşchereaua lor, colonialiştii abandonează ipocrizia
şi îşi dau arama pe faţă!
Dincolo de ştiri
Traducerea articolului "The Communist-Capitalist Alliance", apărut la Radio Liberty.
Partea a III-a
Drag prieten al Radio Liberty,
„O
realizare remarcabilă a liderilor, atât din administrația Eisenhower
cât și din cea Kennedy, este perfecțiunea lor în tehnica manipulării
știrilor și a limbajului, în așa fel încât să facă negrul să pară alb -
făcându-i pe oameni să creadă ceva care în mod evident nu este aşa
precum pare.” [1]
„Ajutorul
nostru pentru rebelii comuniști, în timpul războiului care a durat
șapte ani, s-a ridicat la aproximativ 73 de milioane de dolari; dar
ajutorul nostru psihologic și frățesc dat lor a fost enorm. În cadrul
ONU și la reuniunile internaționale, oficialii Statelor Unite ale
Americii au lucrat pe ascuns cu oficialii sovietici la stârnirea urii,
peste tot prin Africa, Asia și America Latină, împotriva puterilor
coloniale europene.” [2]
„S-ar
fi putut ca acum două săptămâni (adică, atunci când Departamentul de
Stat a sistat discuțiile privind ajutorul pentru Algeria), Departamentul
de Stat să nu fi fost sigur că Ben Bella era în tabăra inamică și nu a
vrut să irosească ajutorul SUA pe un stat care s-ar putea dovedi a fi
prietenos ? Când a sosit momentul critic, Algeria a fost împotriva
noastră. Această dovadă de sfidare se pare că a fost suficientă pentru a
restabili credința Departamentului de Stat în Ben Bella și pentru a
programa Algeria pentru un viitor ajutor american.” [3]
Celor
mai mulți le este greu să creadă că există o alianță secretă între
oamenii răi care conduc lumea comunistă și oamenii puternici care
controlează națiunea noastră, dar alianţa a existat încă de la
începuturile comunismului, și a fost cu grijă ascunsă. Dacă vă îndoiți
de validitatea acestei declarații, vă sugerez să citiți cartea mea,
cărțile profesorului Sutton, cărțile profesorului Quigley, și cartea lui
Rene Wormser, și editorialele Radio Liberty din martie, aprilie și mai
2007. [4]
Au
mai încercat și alți cercetători să demaște alianța
„comunisto-capitalistă”, dar au eșuat în mod invariabil, deoarece
oamenii puternici care controlează națiunea noastră controlează, de
asemenea, cea mai mare parte a mass-mediei americane și suprimă
informația.
Acest
editorial Radio Liberty se bazează pe un segment din 12 noiembrie 1962
din The Dan Smoot Report, intitulat „It Helps to be a Communist”
(„Merită să fii comunist”). Cuvintele lui Dan Smoot sunt reproduse cu
litere îngroșate; răspunsul meu este scris cursiv.
„O
realizare remarcabilă a liderilor, atât din administrația Eisenhower
cât și din cea Kennedy, este perfecțiunea lor în tehnica manipulării
știrilor și a limbajului, în așa fel încât să facă negrul să pară alb -
făcându-i pe oameni să creadă ceva care în mod evident nu este aşa
precum pare.”
Situația
este mult mai rea astăzi. Aproximativ cincizeci (50) de corporații
controlau mass-media în 1962, azi cinci (5) megacorporaţii controlează
90-95% din mass-media americană. [5]
Am
luat pentru prima dată cunoștință de cenzura care exista în SUA, în
1962, când am citit un articol din San Francisco Chronicle, care spunea:
„Premierul Ben Bella a defilat azi în Alger în fruntea trupelor sale, în uralele mulțimii.”
În
acel moment m-am întrebat cine era Ben Bella. Era un comunist sau un
anticomunist ? Mai târziu în acea zi, am citit aceeaşi ştire într-un alt
ziar, dar de data aceasta articolul spunea:
„Premierul
Ben Bella a defilat azi în Alger în uralele mulțimii, în fruntea
trupelor sale echipate de către comunişti.” (subliniere adăugată - ed)
Restul
articolului era identic. Am fost șocat. Cineva a șters în mod
intenționat cuvintele „echipate de către comunişti” din primul articol
pentru a ascunde faptul că Ahmed Ben Bella era cu comuniștii.
Literalmente, acest eveniment a fost cel care a schimbat cursul vieții
mele.
„În
fiecare an, în timpul luptei legislative pe chestiunea ajutorului
extern, președintele nostru afirmă răspicat... că ajutorul nostru pentru
țările subdezvoltate este necesar pentru a le salva de la comunism.
Argumentul este că țările subdezvoltate sunt atât de sărace și de slabe
încât dacă nu le dăm ajutoare se vor îndrepta spre comunism. Odată ce
devin comuniste, ele vor dobândi, cumva, o forţă suficient de puternică
pentru a ne distruge. Astfel, ne salvăm pe noi înșine de la distrugere
prin acordarea de ajutoare națiunilor subdezvoltate.”
SUA
finanțează în mod curent guvernele procomuniste și subminează guverne
anticomuniste. SUA au tăiat în 2006 livrările militare către regele
Nepalului și au ajutat la instalarea unui regim maoist în această țară.
[6]
„Acest
argument remarcabil a fost folosit atât de mult încât mulți oameni par
totuşi să-l creadă, deși observaţiile arată în mod clar că ajutorul
nostru străin finanțează cucerirea comunistă a zonelor subdezvoltate.
Examinați câteva cazuri izbitoare.
CAZUL ALGERIEI
În
1954, Ben Bella a organizat în Algeria FLN (Frontul de Eliberare
Națională), o organizație comunistă teroristă, care să lupte pentru
independența Algeriei de Franța și apoi să facă din Algeria o națiune
comunistă.
La
1 noiembrie 1954, Ben Bella a dat ordin către FLN să masacreze un număr
mare de musulmani. Acesta a fost începutul unui război lung și oribil.
Comuniștii lui Ben Bella vor masacra musulmani și vor da vina fie pe
armata franceză fie pe civilii europeni - stârnind astfel ura care va
duce la atacurile musulmanilor împotriva europenilor, şi la acțiune din
partea francezilor.”
Mass-media
din SUA menționează rareori masacre masive comuniste, dar condamnă și
regretă actele de violență comise de către guverne anticomuniste.
„Statele
Unite au susținut ambele părți ale acestui război sângeros. Ajutorul
nostru către Franţa a fost masiv, și a avut scopul să îi permită să își
respecte angajamentele sale ca aliatul nostru principal din cadrul
Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Franța a folosit ajutorul
nostru, cu toate acestea, pentru a duce războiul din Algeria.
Ajutorul
nostru către rebelii conduşi de comunişti în timpul războiului care a
durat şapte ani s-a ridicat la suma de 73 milioane dolari; dar ajutorul
nostru psihologic şi cel frăţesc a fost enorm. În cadrul ONU şi al
întâlnirilor internaţionale, oficialii Statelor Unite au lucrat mână-n
mână cu oficialii sovietici pentru a înteţi focul urii, de la un capăt
la celălalt al Africii, Asiei şi Americii Latine, împotriva puterilor
coloniale europene. De atunci Franţa, deşi utiliza ajutorul nostru
pentru a lupta în Algeria, ne-a urât pentru ceea ce făceam împotriva
lor, în problema algeriană. Pe de altă parte, teroriştii comunişti ai
lui Ben Bella au creat şi răspândit pe scară largă printre algerieni
ura împotriva noastră, pentru că francezii utilizau bani şi echipamente
americane în lupta împotriva algerienilor."
Nouăzeci
şi şapte la sută din ajutorul străin trimis în Rusia în primul război
mondial a ajuns la comunişti [7], băncile şi corporaţiile SUA au
finanţat naziştii înainte şi în timpul celui de-al doilea război
mondial [8], oficialii SUA au trimis sovieticilor matriţele pentru moneda din zona de ocupaţie a SUA după al doilea război mondial [9],
SUA a finanţat Uniunea Sovietică care a furnizat arme către Viet Cong
în timpul războiului din Vietnam [10], SUA finanţează guvernul
pakistanez care finanţează ISI ce finanţează forţele talibanilor care
omoară acum soldaţi americani în Afganistan [11], şi tot SUA furnizează
arme către anumite forţe sunite care luptă împotriva soldaţilor
americani în Irak. [12]
„Pe
22 octombrie 1956 francezii l-au arestat pe Ben Bella şi l-au ţinut în
închisoare pentru cinci ani şi jumătate. În timp ce era în închisoare,
munca sa a fost continuată de FNE sub conducerea lui Ben Khedda şi a
altora.
La 2
iulie 1957 John F. Kennedy (pe atunci senator) a introdus în Senat o
rezoluţie cerând SUA să sprijine mişcarea de independenţă din Algeria.
La
19 septembrie 1958, liderii FNE au format la Cairo Guvernul Provizoriu
al Republicii Algeriene. Ben Bella, pe atunci încă în închisoare, a
fost numit vicepremier, locul al doilea din guvern.
La 7 octombrie 1960 Hruşciov a extins recunoaşterea diplomatică a guvernului provizoriu.
La 27 august 1961, Ben Khedda (un cunoscut revoluţionar "dur", care
conducea operaţiunile FNE ) a fost "ales" noul premier al Guvernului
Provizoriu. Ben Bella, încă în închisoare, şi-a păstrat locul, ca
numărul doi.
La 18 martie 1962 s-a semnat armistiţiul între Franţa şi insurgenţii algerieni.
Ben Bella a fost eliberat din închisoare la scurt timp după ce s-a semnat armistiţiul.
La 19
martie 1962 ziarul New York Herald Tribune a relatat că 72 de veterani
ai FEN au ajuns în Cuba pentru a antrena terorişti şi insurgenţi
cubanezi.
La 1 iulie 1962 Franţa recunoşte independenţa Algeriei.
La 3
iulie 1962 preşedintele Kennedy recunoaşte independenţa Algeriei dar
amână stabilirea relaţiilor diplomatice până la formarea unui guvern
care poate demonstra că deţine controlul efectiv asupra ţării.
Folosind
tacticile comuniste în care era expert, Ben Bella a eliminat toată
opoziţia şi a falsificat alegerile după sistem sovietic, dând votanţilor
ca unică posibilitate de vot doar pentru candidaţii lui Ben Bella.
La
26 septembrie 1962 Ben Bella a devenit premier, făgăduind în primul
sau discurs să creeze prosperitate şi stabilitate în "Republica
Socialistă Algeria". Ca nume şi ca scop, Ben Bella şi-a modelat
programul său după programul comunist al URSS.
La 29 septembrie 1962 preşedintele Kennedy a recunoscut pe deplin guvernul "socialist" al lui Ben Bella.
Pe
7 octombrie 1962 Ben Bella a ajuns la New York cu ocazia admiterii
Algeriei în ONU. Prima sa acţiune oficială a fost să-l viziteze la
hotelul Dryden pe Osvaldo Dorticos Torrado, preşedintele Cubei. Ziarul
New York Times din 8 octombrie a avut pe pagina principală poza lui Ben
Bella şi a lui Dorticos într-o îmbrăţişare caldă şi zâmbitoare.
În
aceeaşi dimineaţă - pe 8 octombrie - Dorticos a vorbit la Adunarea
Generală ONU descriind SUA în termeni extremi şi severi. Ben Bella era
prezent în audienţă, ascultând. În acea după amiază - pe 8 octombrie - Algeria
lui Ben Bella a fost admisă ca cel de-al 109-lea stat membru al
Organizaţiei Naţiunilor Unite. Adlai Stevenson (delegatul SUA la ONU) a
vorbit în faţa Adunării Generale urând bun venit noului stat membru,
lăudând elocvent "tăierea lanţurilor" care "ţineau legat poporul
algerian" şi pledând ca SUA, din taxele cetăţenilor săi, să ajute
Algeria "să-şi rezolve dificultăţile economice şi tehnice".
Pe
9 octombrie 1962 Ben Bella s-a adresat Adunării Generale a ONU. El a
proclamat "neutralitatea" Algeriei şi a cerut ca şi China comunistă să
fie admisă în ONU. A anunţat, de asemenea sprijinul pentru mişcările
subversive "naţionaliste" (cele mai multe, dominate de comunişti) de
prin Africa - în Angola, Rhodesia, Africa de Sud, şi din sud-vestul
Africii.
Pe
12 octombrie Mohammed Khemisti, ministrul de externe al lui Ben Bella a
vorbit la Adunarea Generală a ONU. Dl. Khemisti a proclamat şi el
"neutralitatea" Algeriei în timp ce sprijinea mişcările comuniste
"naţionaliste" din Africa. Dl. Khemisti a spus că guvernul lui Ben
Bella "respinge capitalismul, ca fiind nepotrivit", reafirmând că
Algeria va lua "drumul socialismului”. Khemisti l-a elogiat pe Castro
şi a denunţat "eforturile de a ataca şi submina regimul politic ales de
poporul prieten al Cubei" ca fiind o ameninţare împotriva păcii
internaţionale.
Khemisti
a susţinut poziţia sovietică cu privire la chestiunea Berlinului
folosind, într-adevăr aceeaşi frază ca cea a lui Hruşciov atunci când
discuta reglementarea problemei germane. Khemisti spunea că această
criză berlineză trebuie rezolvată având la bază "recunoaşterea
realităţilor situaţiei germane".
Trei
zile mai târziu, pe 15 octombrie, preşedintele Kennedy i-a făcut lui
Ben Bella una dintre cele mai prietenoase şi pretenţioase primiri
oferite unui vizitator străin în Statele Unite ale Americii. Vă prezint
mai jos fragmente din relatările din The New York Times despre acel
eveniment :
„Premierul
Algeriei, Ahmed Ben Bella, a fost primit astăzi cu un nou tip de
întâmpinare la Casa Albă : un salut de 21 de salve de tun pe peluza
Casei Albe. Preşedintele Kennedy l-a asigurat de asemenea de sprijinul
său.... În cursul vizitei, atât în public cât şi în privat, dl. Ben
Bella a evidenţiat problemele presante ale economiei Algeriei,
"nealinierea" ei şi "anticolonialismul" politicii externe, şi
"socialismul" politicii interne…. La
ceremoniile de la Casa Albă , dl. Ben Bella a remarcat faptul că
preşedintele Kennedy, pe vremea când era senator, a sprijinit
autodeterminarea Algeriei, în 1957.... Preşedintele l-a descris pe dl.
Ben Bella, care şi-a petrecut cinci ani într-o închisoare din Franţa
ca fiind un mare patriot.... Dl. Ben Bella a fost primul şef de stat
care a fost salutat de preşedintele Kennedy pe peluza de sud a Casei
Albe. Gărzile de onoare care participau la ceremonie şi The Army Band,
au trebuit să înveţe imnul naţional al Algeriei, "Hassaman", dintr-o
înregistrare .... iar drapelele variat colorate ale celor 50 de state
au fost arborate pe peluza de sud. Trompeţii armatei au dat onorul de la
balconul primului etaj al Casei Albe. Salutul celor 21 de salve de tun
a răsunat din parcul prezidenţial, de la numai 250 de metri
depărtare. Noul aranjament a fost creat din dorinţa dl. Kennedy de a-i
oferi dl. Ben Bella un salut de bun sosit deosebit.... Ceremonia a
fost urmată de o întâlnire "de afaceri" în biroul preşedintelui şi de un
prânz la Casa Albă pentru dl. Ben Bella. Printre cei prezenţi erau:
Mohammed Khemisti, ministrul afacerilor externe.... Dl. Ben Bella a
mulţumit preşedintelui pentru ajutorul oferit de când au fost semnate
acordurile de pace franco-algeriene la Evian-les-Bains în luna
martie.... Mai mulţi oficiali bine informaţi au prevăzut că cererile
algeriene de echipe ale Peace Corps, de asistenţă tehnică şi
posibilitatea acordării de împrumuturi, ar fi primite cu o favorabilă
consideraţie odată ce algerienii şi-ar finaliza elaborarea propriilor
planuri economice pe termen lung.... Dl. Ben Bella a fost găzduit la
Blair House, casa de oaspeţi prezidenţială."
Observaţi
în continuare referirea respectoasă din New York Times la Fidel
Castro - Dr. Castro. Oare de ce articolul nu a menţionat despre Castro,
că a ţinut simulacre de procese şi a executat mii de cubanezi
nevinovaţi după ce a venit la putere în 1959 ?
„În
ziua următoare, pe 16 octombrie 1962, Ben Bella a plecat în Cuba unde a
primit un alt salut de 21 salve de tun. Iată extrase dintr-o
relatare a The New York Times referitoare la acel eveniment:
„Premierul
Algeriei, Ahmed Ben Bella, a ajuns astăzi în Cuba pentru o vizită de
24 de ore. Premierul Fidel Castro a folosit această ocazie pentru a
lansa un atac vitriolant împotriva SUA. Dr. Castro a denumit vizita
domnului Ben Bella în ciuda "ostilităţii yankee imperialiste" împotriva
Cubei, "un act de curaj... un gest pe care nu-l vom uita
niciodată...." Dl. Ben Bella a răspuns că fiecare algerian "ştie, a
iubit şi a admirat" revoluţia lui Castro, "în toate fazele ei",
inclusiv "modul extraordinar în care a avansat şi progresele pe care
le-a făcut, în ciuda manevrelor forţelor inamice...." A
spus că este "cu adevărat fericit" şi "adânc emoţionat" să viziteze
Cuba şi că doreşte să transmită cubanezilor şi guvernului lor
"mulţumirile noastre pentru sprijinul frăţesc pe care ni l-aţi dat, în
ciuda enormelor dificultăţi". Dr. Castro şi cabinetul său erau la
aeroportul Jose Marti când a aterizat dl Ben Bella. Tancurile sovietice
care încercuiau aeroportul au făcut să răsune salutul a 21 de salve
de tun.
Dr. Castro alături de preşedintele Osvaldo Dorticos Torrado a fost
primul care l-a întâmpinat pe liderul algerian.... Mii de cubanezi au
fost aduşi la aeroport ca să-l întâmpine, la ordinul Guvernului.
Steaguri şi fanioane au fluturat. Tunurile au bubuit când Dr Castro şi
Dl. Ben Bella s-au îmbrăţişat, în stil latino-american, în aplauzele
răsunătoare ... O fanfară militară a interpretat imnul naţional
cubanez şi pe cel algerian....
Urările de bun-venit le-au depăşit pe cele acordate astronautului
sovietic, maiorul Iuri Gagarin, atunci când a vizitat Cuba imediat după
zborul său în spaţiu.”
Ajutorul
pentru care Ben Bella i-a mulţumit Cubei în mod public n-a fost mai
mult decât o expresie de prietenie. Ajutorul pentru care Ben Bella, cu o
zi înainte, i-a mulţumit lui Kennedy (în privat) însemna:
produse alimentare precum cereale si lactate (în valoare de 450 de
milioane de dolari), plus 11.000 de corturi militare pentru adăpostul
refugiaţilor, un spital de campanie al US Air Force cu 60 de paturi,
10 unitaţi sanitare mobile şi o echipă de 25 de medici şi personal
sanitar într-un spital din Alger.
La 22
octombrie 1962 (la o săptămână după generoasa recepţie de la Casa
Albă), Preşedintele Kennedy şi-a anunţat carantina asupra Cubei.
La 23 octombrie 1962 Departamentul de Stat a dat dispoziţii către Agency for International Development (agenţia
pentru ajutor extern) să sisteze planurile oficiale şi discuţiile
pentru ajutorul economic acordat Algeriei. "Motivul aparent" (conform
New York Times care citează un oficial american anonim) a fost că
Departamentulul de Stat i-a displăcut vizita lui Ben Bella în Cuba,
imediat după cea făcută lui Kennedy.
Acest
"motiv aparent" nu este chiar foarte aparent, pentru că preşedintele
Kennedy şi Departamentul său de Stat ştiau că Ben Bella va vizita Cuba
în ziua urmatoare recepţiei de la Washington.
Pe 24 octombrie Ben Bella a fost de partea lui Castro, îndemnând SUA să abandoneze baza sa navală de la Guantanamo.
La
27 octombrie 1962 Consiliul de Miniştri al lui Ben Bella a emis un
comunicat care considera criza cubaneză având drept cauză "acţiunile
SUA împotriva Cubei.”
În
aceeaşi zi - 27 octombrie - The New York Times a aflat (din nou, de la
oficiali anonimi) că departamentul de Stat a ordonat reluarea
planurilor şi discuţiilor pentru ajutorul SUA în Algeria.”
Observaţi
succesiunea evenimentelor. Ea a fost gândită ca să deruteze poporul
american şi să ascundă faptul că SUA urmează să finanţeze regimul
comunist al lui Ben Bella.
„Speculând acest lucru, Dallas Morning News spunea, într-un editorial din 6 noiembrie 1962:
Aproximativ
acum două săptămâni (atunci când Departamentul de Stat a sistat
discutiile privind ajutorul către Algeria) Departamentul de Stat nu era
sigur că Ben Bella era în tabăra inamică și nu a vrut să irosească ajutorul SUA pe un stat care s-ar putea dovedi a fi prietenos ?
Când
a sosit momentul critic, Algeria a fost împotriva noastră. Această
dovadă de sfidare se pare că a fost suficientă pentru a restabili
credința Departamentului de Stat în Ben Bella și pentru a programa
Algeria pentru un viitor ajutor american.”
De
ce a răsturnat SUA regimul anticomunist al generalului Chiang
Kai-Shek din China (1949) [13], regimul anticomunist al preşedintelui
Batista din Cuba (1959) [14], regimul anticomunist al generalului
Somoza din Nicaragua (1979) [15], regimul anticomunist al Şahului din
Iran (1979) [16], regimul anticomunist al lui Ian Smith din Rhodesia
(1980) [17] şi regimurile anticomuniste din Nepal, Africa de Sud,
Africa de Sud-Vest şi Angola ?
„Dallas
Morning News aduce în discuţie un punct interesant: dăm ajutoare
naţiunilor "subdezvoltate" pentru că liderii lor sunt comunişti care
şi-au dovedit ura împotriva SUA şi a capitalismului ?"
Vă
sugerez să recitiţi acest editorial şi să vă întrebaţi singuri de ce
Departamentul de Stat a decis să-l ajute pe Ben Bella, când era
evident că este în tabăra comunistă. Nu poate fi înţeleasă semnificaţia
oricărui eveniment politic care a avut loc de la al doilea război
mondial încoace dacă nu se recunoaşte existenţa unei alianţe
comunisto-capitaliste şi dacă nu se înţelege forţa ocultă care
energizează această alianţă.
Există
o mulţime de informaţii suplimentare în The Dan Smoot Report din 12
noiembrie 1962. Trebuie să continuăm să încercăm să trezim poporul
american în faţa pericolului cu care ne confruntăm.
Media
controlată de establishment a scăzut tonul discuţiilor despre un
război iminent între SUA şi Iran, dar încă mă tem că este numai o
problemă de timp până când acest lucru se va întâmpla. Rugaţi-vă să nu
am dreptate, pentru că acest lucru va precipita o criză financiară,
prăbuşirea burselor, devalorizarea dolarului şi posibilitatea
distrugerii statutului său de monedă "rezervată". Vă sugerez să vă
faceţi planuri în acest sens.
Preşedintele
Bush se plânge că nu poate să securizeze graniţa de sud sau să impună
legea imigraţiei pentru că Senatul a respins proiectul de amnistiere [a
imigranţilor ilegali din SUA], Amnesty
Bill. La aproximativ trei zile de la respingerea proiectului, poliţia
din Londra a descoperit două bombe artizanale într-o maşină. Iar în
ziua următoare doi bărbaţi asiatici şi-au dat foc la maşină în
aeroportul din Glasgow, Scoţia. Oare, vor fi şi la noi în SUA astfel
de explozii pentru că poporul american a respins legislaţia
amnistierii ?
Trebuie
să continuăm presiunea mai departe pentru că nu avem altă direcţie de
urmat. Amintiti-vă avertismentul profetic al lui Winston Churchill:
„Dacă
nu veţi lupta pentru dreptatea voastră atunci când puteţi să câştigaţi
cu uşurinţă fără vărsare de sânge; dacă nu veţi lupta când victoria
voastră este sigură şi nu foarte costisitoare; s-ar putea să ajungeţi
la momentul când va trebui să luptaţi când veţi avea totul împotriva
voastră şi doar o mică şansă de supravieţuire. S-ar putea chiar să fie
încă şi mai rău. S-ar putea sa trebuiască să luptaţi când nu mai este
nicio speranţă de victorie, pentru că este mai bine să pieriţi decât să
trăiţi ca sclavi." [18]
"If
you will not fight for right when you can easily win without blood
shed; if you will not fight when your victory is sure and not too
costly; you may come to the moment when you will have to fight with all
the odds against you and only a precarious chance of survival. There
may even be a worse case. You may have to fight when there is no hope
of victory, because it is better to perish than to live as slaves."
Armele noastre sunt adevărul şi dreptatea, fiindcă îl urmăm pe Domnul.
Barbara şi cu mine apreciem sprijinul vostru credincios şi rugile voastre.
Al vostru întru Cristos,
Stanley Monteith
REFERINŢE
1.The Dan Smoot Report, November 12, 1962, Vol. 8, No. 46, p. 361-362.
2. Ibid., p. 362.
3. Ibid., pp. 361-365.
4. Most of the books are available from Radio Liberty by calling
800-544-8927. Antony Sutton's trilogy, "Western Technology and Soviet
Economic Development" is available from the Hoover Institution, or
www.Amazon.com
5. Ben Bagdikian, The New Media Monopoly, Beacon Press, 2004, p. 27.
6. http://newsblaze.com/story/20060318153820nnnn.nb/topstory.html p. 3.
7. Herbert Hoover, The Memoirs of Herbert Hoover: Years of Adventure 1874-1920, The Macmillan Company, New York, 1952, p. 420.
8. http://www.democraticunderground.com/articles/02/04/05_killing.html p.1.
9. http://www.archives.gov/publications/prologue/2002/fall/berlin-black-market-1.html p.4.
10. www.radioliberty.com, March 2007 letter.
11. http://www.atimes.com/atimes/South_Asia/EK26Df03.html p.2.
12. http://www.guardian.co.uk/Iraq/Story/0,,2100698,00.html p. 1.
13. Report: Institute of Pacific Relations, Eighty-Second Congress: Copy available from Radio Liberty.
14. http://educationforum.ipbhost.com/index.php?showtopic=8936 pp. 3-4.
15. http://www.answers.com/topic/anastasio-somoza-debayle p. 5.
16. Jim Hoagland, "In Iran, Feeling the Heat," The Washington Post National Weekly Edition, April 23-29, 2007, p.5.
17. http://www.capmag.com/articles.asp?ID=409 p.1.
18. http://jpetrie.myweb.uga.edu/bulldog.html p.5.
2 comentarii
: