Au trecut 12 luni si tot atatea vieti

Avocat.net
Roxana Neagu

Marile schimbări din viaţa, cele generatoare de suferinţe, îţi explodează de multe ori în faţă. N-ai timp să înţelegi ce se întâmplâ şi ele deja s-au produs. Un mic cataclism şi puf! lumea ta arată cu totul altfel. Te trezeşti captiv într-o poveste pe care n-o recunoşti, n-o înţelegi, nu ştii încotro merge.  Ştii doar că te doare de arde, că vrei ce aveai înainte, că ţi-e dor înăbuşitor. Dar, cumva, mai mult pe nesimţite decât conştient, lumea capătă din nou sens, după ce părea a şi-l fi pierdut pentru totdeauna. La mine, a trecut un an până sensul mi s-a arătat din nou. 12 luni. 365 de zile. Şi încă am momente în care nu-mi vine să cred. Că trăiesc cu adevărat viaţa de acum. Că am trăit-o cândva pe cea de dinainte.Am schimbat vreo trei case şi am dat un oras pe altul. Am părăsit nişte munţi, am descoperit nişte oameni, am făcut nişte nefăcute.

Am plâns în timpul ăsta cât pentru şapte vieţi. Dar am râs şi-am cântat şi-am dansat tot cam atâta. Am căzut de atâtea ori de n-am mai ştiut să-mi număr căderile. Însă m-am ridicat şi-am continuat. Să merg, să cad, să mă ridic, să merg. Să merg. Să merg. Să nu mă opresc.
M-am surprins zâmbind când mi-era trist şi-am început să râd. Aşa am aflat, luându-mă şi pe mine pe nepregătite, că pot mai mult decât mă ştiam în stare. Şi ce aripi mi-a pus asta.
Deci, ce-am făcut până la urmă anul asta? Mi-am văzut cel mai urât coşmar prinzând viaţă, l-am trăit şi i-am supravieţuit. O fi puţin, nu ştiu. Dar simplu sigur n-a fost.
Cumva, când supravieţuieşti lucrului care ar fi trebuit să te omoare, parcă te naşti din nou. Poate exagerez. Dar sigur descoperi despre tine nişte lucruri pe care poate doar le intuiai, poate nici măcar nu le bănuiai.
Numai când am fost sfărâmată-pulbere am văzut cine sunt. Deconstruită până n-a mai rămas nimic din mine, împrăştiată într-o mie de gânduri şi tot atâtea bucăţi, am putut să văd limpede. De unde încep, unde mă termin şi cât sunt. Ce am, cât valorează şi ce pot face mai departe.
Marile suferinţe au darul ăsta. Să te facă să vezi şi să te vezi. Să te deconspire pe tine în faţa ta. “Uite-te bine, ăsta-ţi eşti! Asta poţi, atât ştii. Şi, oricum ai fi, numai pe tine te ai”.
Nu găseşti, oriunde ai căuta, evaluare mai bună decât asta. Nu e tot timpul frumos ce ţi se devoalează despre tine: afli că poate eşti slab. Meschin. Firav. Naiv. Nedrept. Dar nu-i nimic. Ştii măcar de unde (re)porneşti. Unde te situezi şi de unde poţi începe să reconstruieşti. Spuneţi-i cum credeţi: o mică moarte, o altă şansă, un nou început.
Doare, nu zic nu. Doare înfiorător să-ţi vezi universul prăbuşindu-se. Şi ustură şi chinuie şi zdrobeşte. Şi macină. Şi arde. Şi te înnebuneşte. Şi te fărâmă. Dar, strângi din dinţi, mergi mai departe şi, dacă nu te încrâncenezi prea tare, renaşti. Nu te vindeci de tot poate niciodată, dar sigur te recompui.
Şi-uneori aşezi chiar mai bine cărămizile în tine. Faci ordine, te ştergi de praf şi învii. Te întorci în fiinţa ta. Ceva mai puternic şi cu simţuri mai ascuţite. Poate şi un pic mai pregătit să calci mai apăsat prin viaţa.
Da, am abandonat câteva bucăţi din mine anul ăsta şi-am mers mai departe aşa, incompletă. Abia atunci am început să văd: lumea-i plină de oameni “defecţi”. Oameni cu dureri ascunse adânc, cu cicatrici şi vânătăi pe suflet, dar oameni care, în ciuda a tot ce li s-a întâmplat, continuă să râdă şi să creadă. Care trăiesc din nou, aparent netulburaţi, deşi au fost odată planşi şi sfărâmaţi.
Cănd te văd agonizând, firav şi abia agăţat de viaţă,  ei prind curaj să-ţi împărtăşească propriile morţi şi învierile aferente. Îşi pun sufletul pe masă şi-ţi arată ce alte vieţi au trecut prin şi peste ei: “Uite, vezi, în colţul ăsta de inimă putrezeşte şi-acum un dor vechi.”/ “Aici, în aortă, pulsează cea mai mare iubire pe care am trăit-o.” / “În ventriculul ăsta stâng, care bate şi-acum un pic mai încet, mă dor bunicii care nu-mi mai sunt.” / “Dacă te uiţi atentă, în palma mea o să vezi umbra unei strânsori pe care-o mai simt şi-azi, mai ales dacă plouă in mai”/ “Simţi mirosul ăsta, ce-mi împresoară paşii? Aşa mirosea iarna în care am rămas singur pe lume.”
Şi te uiţi la ei şi nu-ţi vine să crezi că oamenii ăstia, acum râzănd, îţi povestesc cu ochi limpezi şi cu o seninătate de înţelept cum au murit şi cum au înviat şi cum au fost odată nebuni de suferinţă şi dor.
E, poate, darul lor către tine: sămânţa de sperantă că vei putea şi tu supravieţui oricare-ar fi dezastrul interior ce-ţi înnoadă acum lacrimile în barbă şi-ţi pune sufletul pe pioneze.
Cele mai crude întâmplari, cele mai neaşteptate căderi, cele mai nesperate reveniri mi-au fost povestite în anul ăsta. Din toate am înţeles “doar” atât: că pasărea Phoenix e  o poveste frumoasă despre regăsire. Dar că poate fi şi povestea oricăruia dintre noi.
Eu sunt aici, în picioare, vă zâmbesc şi vă spun: încă doare, dar am supravieţuit lumii mele prăbuşite.
Iată speranţa. Aşa am primit-o şi eu. V-o dau mai departe. Faceţi cu ea ce ştiţi.
 

Lucruri pe care ar fi bine sa le invatam inainte de a fi prea tarziu

Avocat.net
Jorge Luis Borges

 "Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit", spune Jorge Luis Borges in poezia pe care v-o propun astazi - un text despre cateva adevaruri simple, pe care suntem tentati sa le trecem in derizoriu,  prioritatile noastre fiind mai mereu legate de aspectele concrete si materiale ale existentei noastre. Am ajuns sa ignoram esenta doar pentru ca ne concentram prea mult pe aparenta: case mai mari, masini mai noi, bani mai multi in cont. Dar, toata viata trebuie sa inveti cum sa traiesti, spune un proverb latin. Si tocmai la asta vreau sa reflectam astazi.

  Jorge Luis Borges

    Dupa un anumit timp,
    omul invata sa perceapa diferenta
    subtila intre a sustine o mana
    si a inlantui un suflet,
    si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva
    si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta,
    si asa, omul incepe sa invete...
    ca saruturile nu sunt contracte
    si cadourile nu sunt promisiuni,
    si asa, omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg
    deschisi,


    si invata sa-si construiasca toate drumurile
    bazate pe astazi si acum,
    pentru ca terenul lui maine
    este prea nesigur pentru a face planuri...
    si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la
    jumatatea drumului.

    Si dupa un timp, omul invata ca, daca e prea multa,
    pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza.

    Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina
    si-si impodobeste propriul suflet,
    in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori,
    si invata ca intr-adevar poate suporta,
    ca intradevar are forta,
    ca intradevar e valoros,
    si omul invata si invata ...
    si cu fiecare zi invata.

    Cu timpul inveti ca a sta alaturi de
    cineva pentru ca iti ofera un viitor bun,
    inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

    Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu
    defectele tale,
    fara a pretinde sa te schimbe,
    iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti!
    Iti dai seama cu timpul ca, daca esti alaturi de aceasta persoana doar
    pentru a-ti intovarasi singuratatea,
    in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

    Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati,
    si ca cel care nu lupta pentru ei,
    mai devreme sau mai tarziu, se va vedea inconjurat doar de false
    prietenii.

    Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie
    pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

    Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,
    dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

    Cu timpul intelegi ca, daca ai ranit grav un prieten,
    e foarte probabil ca prietenia lui sa nu mai aiba niciodata aceeasi
    intensitate.

    Cu timpul iti dai seama ca, desi
    poti fi fericit cu prietenii tai,
    intr-o buna zi vei plange
    dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

    Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare  fiinta
    nu se va mai repeta niciodata.

    Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta
    umana,
    mai devreme sau mai tarziu, va suferi aceleasi
    umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

    Cu timpul inveti ca, grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca,
    asta va determina ca in final,
    ele sa nu mai fie asa cum sperai.

    Cu timpul iti dai seama ca in realitate,
    cel mai bun nu era viitorul,
    ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

    Cu timpul vei vedea ca, desi te simti fericit cu cei care-ti sunt
    imprejur,
    iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
    si acum s-au dus si nu mai sunt...

    Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa
    ceri iertare,
    sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor,
    sa spui ca ai nevoie,
    sa spui ca vrei sa fii prieten,
    dinaintea unui mormant,
    nu mai are nici un sens.

    Dar din pacate,
    toate se invata doar cu timpul...

    

In anumite cazuri, cuvintele sunt de prisos. Trebuie doar sa te opresti o clipa si sa admiti ca exista lucruri mai importante decat zbaterea nesfarsita dupa averi si puteri. Slujba ta poate sa mai astepte putin, curatenia din dulapuri poate fi amanata cu cateva ore, nici cumparaturile alea nu sunt atat de urgente.  Inchide televizorul, uita de guverne neprietenoase si politicieni corupti (le vei gasi pe toate tot acolo si cand te intorci) si rupe-te din ritmul asta nebun in care ai incremenit. Strange-ti dragii aproape, suna-i pe cei de departe. Citeste o poveste cu copilul tau. Stai la taclale cu mama ta. Fa ceva ce-ti place. Aminteste-ti ca singurul moment care conteaza e cel pe care il traiesti chiar acum. Ieri s-a dus deja, iar maine s-ar putea sa nu vina niciodata.

O lume complicată

Reactii .ro

Trăim în cea mai complicată lume pe care a văzut-o vreodată omenirea.

1. Cu triburi rămase în afara evoluției de mii de ani și cu societăți atât de prinse de civilizația modernă încât încep să-și nege instinctele primare, tinzând spre o non-sexualitate comodă.
2. Cu atei și agnostici care nu mai simt nevoia protecției unei puteri divine care să le conducă destinul și cu practicanți religioși rămași la nivel de evul mediu, gata să-și paveze drumul spre rai cu sângele celorlalți.
3. Cu un mediu incredibil de propagare a informației care deschide simultan porțile unei dezinformări agresive, în masă.
4. Cu progrese incredibile ale tehnicii medicale și cu militanți împotriva vaccinului și medicației ca rele generale.
5. Cu oameni care încearcă să salveze planeta individual și corporații care distrug resursă după resursă.
6. Cu educație de cel mai înalt nivel, în orice domeniu, disponibilă gratuit sau ieftin dar cu analfabetism funcțional extins și culura clasică în cădere.

Toate contrastele astea, într-o lume cu mult mai puține granițe decât înainte și cu un mediu virtual care permite accesul tuturor simultan și liber, aduc o fierbere care ne-a luat pe nepregătite. O lume prea complicată pentru noi.

Vlad B Popa