Avocat.net
Roxana Neagu
Am plâns în timpul ăsta cât pentru şapte vieţi. Dar am râs şi-am cântat şi-am dansat tot cam atâta. Am căzut de atâtea ori de n-am mai ştiut
să-mi număr căderile. Însă m-am ridicat şi-am continuat. Să merg, să
cad, să mă ridic, să merg. Să merg. Să merg. Să nu mă opresc.
M-am surprins zâmbind când mi-era trist şi-am început să râd. Aşa am
aflat, luându-mă şi pe mine pe nepregătite, că pot mai mult decât mă ştiam în stare. Şi ce aripi mi-a pus asta.
Deci, ce-am făcut până la urmă anul asta? Mi-am văzut cel mai urât
coşmar prinzând viaţă, l-am trăit şi i-am supravieţuit. O fi puţin, nu ştiu. Dar simplu sigur n-a fost.
Cumva, când supravieţuieşti lucrului care ar fi trebuit să te omoare,
parcă te naşti din nou. Poate exagerez. Dar sigur descoperi despre tine
nişte lucruri pe care poate doar le intuiai, poate nici măcar nu le
bănuiai.
Numai când am fost sfărâmată-pulbere am văzut cine sunt. Deconstruită
până n-a mai rămas nimic din mine, împrăştiată într-o mie de gânduri şi
tot atâtea bucăţi, am putut să văd limpede. De unde încep, unde mă
termin şi cât sunt. Ce am, cât valorează şi ce pot face mai departe.
Marile suferinţe au darul ăsta. Să te facă să vezi şi să te vezi. Să te
deconspire pe tine în faţa ta. “Uite-te bine, ăsta-ţi eşti! Asta poţi,
atât ştii. Şi, oricum ai fi, numai pe tine te ai”.
Nu găseşti, oriunde ai căuta, evaluare mai bună decât asta. Nu e tot
timpul frumos ce ţi se devoalează despre tine: afli că poate eşti slab.
Meschin. Firav. Naiv. Nedrept. Dar nu-i nimic. Ştii măcar de unde
(re)porneşti. Unde te situezi şi de unde poţi începe să reconstruieşti.
Spuneţi-i cum credeţi: o mică moarte, o altă şansă, un nou început.
Doare, nu zic nu. Doare înfiorător să-ţi vezi universul prăbuşindu-se. Şi ustură şi chinuie şi zdrobeşte. Şi macină. Şi arde. Şi te înnebuneşte. Şi te fărâmă. Dar, strângi din dinţi, mergi mai departe şi,
dacă nu te încrâncenezi prea tare, renaşti. Nu te vindeci de tot poate
niciodată, dar sigur te recompui.
Şi-uneori aşezi chiar mai bine cărămizile în tine. Faci ordine, te ştergi de praf şi învii. Te întorci în fiinţa ta. Ceva mai puternic şi
cu simţuri mai ascuţite. Poate şi un pic mai pregătit să calci mai
apăsat prin viaţa.
Da, am abandonat câteva bucăţi din mine anul ăsta şi-am mers mai
departe aşa, incompletă. Abia atunci am început să văd: lumea-i plină de
oameni “defecţi”. Oameni cu dureri ascunse adânc, cu cicatrici şi
vânătăi pe suflet, dar oameni care, în ciuda a tot ce li s-a întâmplat,
continuă să râdă şi să creadă. Care trăiesc din nou, aparent
netulburaţi, deşi au fost odată planşi şi sfărâmaţi.
Cănd te văd agonizând, firav şi abia agăţat de viaţă, ei prind curaj
să-ţi împărtăşească propriile morţi şi învierile aferente. Îşi pun
sufletul pe masă şi-ţi arată ce alte vieţi au trecut prin şi peste ei:
“Uite, vezi, în colţul ăsta de inimă putrezeşte şi-acum un dor vechi.”/
“Aici, în aortă, pulsează cea mai mare iubire pe care am trăit-o.” / “În
ventriculul ăsta stâng, care bate şi-acum un pic mai încet, mă dor
bunicii care nu-mi mai sunt.” / “Dacă te uiţi atentă, în palma mea o să
vezi umbra unei strânsori pe care-o mai simt şi-azi, mai ales dacă plouă
in mai”/ “Simţi mirosul ăsta, ce-mi împresoară paşii? Aşa mirosea
iarna în care am rămas singur pe lume.”
Şi te uiţi la ei şi nu-ţi vine să crezi că oamenii ăstia, acum râzănd, îţi povestesc cu ochi limpezi şi cu o seninătate de înţelept cum au
murit şi cum au înviat şi cum au fost odată nebuni de suferinţă şi dor.
E, poate, darul lor către tine: sămânţa de sperantă că vei putea şi tu
supravieţui oricare-ar fi dezastrul interior ce-ţi înnoadă acum lacrimile în barbă şi-ţi pune sufletul pe pioneze.
Cele mai crude întâmplari, cele mai neaşteptate căderi, cele mai
nesperate reveniri mi-au fost povestite în anul ăsta. Din toate am înţeles “doar” atât: că pasărea Phoenix e o poveste frumoasă despre
regăsire. Dar că poate fi şi povestea oricăruia dintre noi.
Eu sunt aici, în picioare, vă zâmbesc şi vă spun: încă doare, dar am supravieţuit lumii mele prăbuşite.
Iată speranţa. Aşa am primit-o şi eu. V-o dau mai departe. Faceţi cu ea ce ştiţi.
This comment has been removed by the author.
ReplyDelete